Cele mai frumoase plaje din Europa. Croația conduce topul cu o “bijuterie” de insulă

Silvia Spanciu / 06.04.2017
Cele mai frumoase plaje din Europa. Croația conduce topul cu o “bijuterie” de insulă

O insulă din Croația conduce topul celor mai frumoase plaje din Europa. Apa limpede dar și cadrul natural face din insula Vis destinația perfectă pentru iubitorii de soare și mare.

Potrivit celor de la European Best Destinations, Insula Vis este într-adevăr de vis. Apa limpede, frumusețile naturale dar și accesibilitatea fac din această plajă locul ideal pentru turiștii îndrăgostiți de litoral. Insula, înconjurată de Marea Adriatică, nu are mai mult de 90 de kilometri pătrați și puțin peste 3000 de locuitori. A fost cunoscută în secolul al XIX pentru industria sa piscicolă dar astăzi este mai degrabă un centru turistic, iar dealurile îi sunt acoperite cu viță de vie. Insula apare ca destinație preferată în toate broșurile pentru amatorii de croaziere și asta pentru că, în mare parte, peisajul nu a fost distrus de acțiunea oamenilor iar insula își păstrează o parte din farmecul său sălbatic. Iar turiștii pot, de asemenea, vizita cele două grote de pe insulă.

Plaja Stiniva este una dintre cele mai frumoase ale insulei, îmbrățișată parcă de formațiunile stâncoase, plaja este considerată un monument al naturii și este protejată prin lege. Cu toate acestea, din cele două orașe ale insulei, accesul se face ușor grație rețelei de drumuri. Zona este perfectă mai ales pentru familiile cu copii mici dar tinerii se pot distra descoperind locurile învecinate.

Pe locul doi în clasament se află una dintre cele mai cunoscute destinații pentru europeni, Costa Brava, din Spania. Companiile low-cost se întrec în oferte pentru litoralul spaniol iar Costa Brava, situată în nord-estul Cataloniei, este una dintre destinațiile preferate ale turiștilor încă din anii ’50.  Plaja care se află în topul Best Destinations este Tossa de mar, aflată la 90 de kilometri distanță de Barcelona. Zona este dedicată exclusiv turismului și doar câteva familii se mai ocupă de pescuitul tradițional. Tossa de mar oferă o priveliște atât de frumoasă încât numeroși artiști s-au cazat aici pentru a admira peisajul, printre ei și Marc Chagall, a cărui opere pot fi admirate la muzeul din localitate.

Plajele din San Sebastian sunt și ele în top dar cei de la European Best Destinations preferă Concha, mai ales pentru serviciile pe care le oferă amatorilor de distracții nautice.

Insula Berlenga, din Portugalia, este ideală pentru cei care caută relaxare și liniște în concediile petrecute la mare. Aici se ajunge cu vaporul, cea mai apropiată destinație de pe continent fiind la 10 kilometri distanță. În schimb turiștii spun că merită tot efortul. Pe insulă pot fi primiți doar 350 de turiști odată iar cei care nu doresc să stea la plajă pot explora oricare dintre cele trei insule ale arhipelagului. Mulți dintre turiști preferă să se plimbe pe poteci pentru a admira frumusețile peisajului.

Tot natura îi atrage pe turiști și pe insula Lavezzi, așezată în strâmtoarea care separă Corsica de Sardinia. Varietatea vieții marine, o face o locație perfectă pentru cei care vor să exploreze recifurile, în timp ce insula este descrisă drept un paradis în stare pură de către turiștii care o vizitează.

Cu nisipurile sale albe și marea sa de azur, plaja Kavalikefta din Lefkada, Grecia, a ajuns și ea în top. Satele pitorești oferă o priveliște rară pentru cei care nu doresc să stea doar pe plajă iar frumusețile naturii pot fi admirate grație frecventelor tururi oferite de industria de croazieră care a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Cei inițiați pot să închiriezi echipamentele pentru scufundări, pentru a descoperi frumusețile subacvatice ale zonei.

Citește și...