Cei mai cunoscuți designeri de interior au fost angajați pentru a decora cele mai luxoase hoteluri din lume cu ocazia sărbătorilor de iarnă. O scurtă incursiune în interiorul hotelurilor de top dezvăluie case de turtă dulce în mărime naturală, cinematografe construite pe acoperiş sau pomi de Crăciun de dimensiuni impresionante.
Celebrul Ritz din Londra nu a fost niciodată monoton de sărbători, iar anul acesta reprezentanții săi nu s-a dat în lături de la a duce în holul principal un brad uriaş. Pomul de Crăciun a fost împodobit cu 10.000 de decorațiuni și 6.000 de luminițe. De asemenea, coridoarele sunt decorate cu piloni pe care se află brăduţi mici împodobiţi în aceleaşi culori ca bradul principal.
În fiecare an, o anumită culoare domină de Crăciun luxosul hotel parizian. Anul acesta se poartă auriul, culoare în care a fost împodobit tot hotelul.
Grădina botanică din interiorul hotelului Bellagio din Las Vegas a fost împodobită cu fulgi uriaşi de zăpadă, statuete care reprezintă spririduși și elfi.
Situat în una dintre cele mai luxoase staţiuni montane din lume, palatul Bardutt a fost pregătit și el pentru Crăciun. La intrarea în palat a fost amplasat un brad uriaş împodobit în roşu şi auriu, iar pe arcade au fost instalate luminiţe.