Fiecare limbă este unică și are secretele ei. În aceeași situație se află și limba română, care nu este una foarte ușoară. Știați că în tot vocabularul nostru există un singur cuvânt care începe și se termină în “ș”?
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna se află pe locul cinci după numărul de vorbitori, pe locurile fruntașe aflându-se spaniola, portugheza, franceza și italiana.
Un lucru interesant este faptul că, din motive de diferențiere tipologică, limba noastră mai este denumită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân.
Este vorbită de circa 30 de milioane de oameni, dintre care în jur de 25 de milioane o au ca limbă maternă. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane de oameni sunt din România.
De asemenea, limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina și limba oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană.
Toate limbi au cuvinte unice și interesante. În cazul limbii române, este vorba despre singurul cuvânt care începe și se termină în “ș”. Este vorba despre Șaeș, care este un sat în comuna Apold din județul Mureș, Transilvania, România.
Citește și: Care sunt formele de plural pe care românii le greșesc cel mai des. Mulți folosesc cuvintele eronate
Limba română este foarte bogată în cuvinte și expresii sugestive. Sunt folosite pentru a descrie diverse stări, activități, sentimente și multe altele. Unele dintre ele au sens doar pentru vorbitorii de limbă română, deoarece nu pot fi traduse și este greu să le explici străinilor ce înseamnă. Iată câteva exemple:
Pentru noi este un cuvânt obișnuit, rostit extrem de des în luna martie. Tradiția sărbătorii în sine de la 1 martie este specifică țării noastre în întregime. Prin urmare, cuvântul “mărțișor” este imposibil de tradus în alte limbi.
Toate limbile au noțiunea de a-ți fi dor de cineva, însă aceasta se bazează pe un verb, nu pe un substantiv, cum este cuvântul “dor”. În engleză spunem “i miss you”, în franceză “tu me manques”, dar nicio altă limbă nu are un echivalent pentru substantivul “dor”.
Doina este o specie lirică aparținând folclorului românesc și exprimă sentimente de dor, de jale etc. Se regăsește în literatură sub formă de poezie. Este o noțiune care poate fi explicată în alte limbi, dar niciodată tradusă.