Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase, prăznuită în fiecare an pe data de 25 decembrie și marchează nașterea lui Iisus Hristos. De-a lungul timpului, oamenii au respectat mai multe tradiții și obiceiuri. Aflați în rândurile următoare ce nu este bine să faceți, astfel încât să fiți feriți de ghinion.
Nașterea Domnului este una dintre cele mai importante și așteptate sărbători creștine din an. Există o serie de lucruri pe care nu este bine să le faceți, deoarece se spune că aduc ghinion.
Multă lume crede că sărbătorile de iarnă au loc pe 24, 25 și 26 decembrie, dar ele încep, de fapt, odată cu Postul Crăciunului, pe data de 15 noiembrie și țin până pe data de 7 ianuarie, atunci când este prăznuit Sfântul Ioan.
Conform tradițiilor, în toată această perioadă, nu ai voie să te cerți sau să porți supărare cuiva. Totodată, este interzis să loveşti pe cineva, pentru că cel care va lovi, va primi înapoi tot atâta cât a dat.
În ziua Sfântă de Crăciun nu se spală, nu se mătură, nu se șterge praful și nu se muncește, deoarece tradiția spune că, orice lucru pe care l-ai face în mod obişnuit, în altă perioadă, prin casă, este interzis.
Există o tradiție în unele zone care spune că nu este bine ca în noaptea de Crăciun să deschizi ușa oaspeților, pentru că îți vor pleca tot sporul din casă.
Citește și: Ce cadouri să dai de Secret Santa 2023. Cele mai tari idei pentru prieteni și colegii de birou
În zona Bucovinei, în Ajunul Crăciunului se pune pe masă un colac și un pahar de apă. Se crede că sufletele celor răposaţi vin în această noapte pe la casele lor, gustă din colac şi îşi udă gura cu apă.
Crăciunul este o sărbătoare cu multe semnificații și credinți populare, multe dintre ele respectate cu strictețe și în ziua de astăzi. Se spune că, cei care s-au născut în ziua de Crăciun vor avea noroc în viață.
De asemenea, o altă superstiție populară este legată de vremea din această zi. Dacă în ziua de Crăciun va ninge, atunci cea de Paște va fi frumoasă. Dacă cerul este senin, atunci anul următor va fi roditor.
O altă superstiție face referire la noroc. Dacă ai împodobit locuința cu crenguțe de vâsc, vei avea noroc tot anul 2024, iar noroc vei avea și în cazul în care ai vărsat vin pe masă, ai dat de pomană sau ai răsturnat cutia cu chibrituri.
În Ajunul Crăciunului există tradiția de a face cadouri. Cu toate acestea, dacă nu ai făcut un cadou cuiva în această zi, se spune că anul viitor nu va fi unul prosper pentru tine. În seara de Ajun este bine să măturați prajul locuinței, pentru a avea noroc.
Citește și: Cum se aranjează corect masa de Crăciun. Ce tacâmuri și accesorii nu trebuie să lipsească