Playboy anunță că își închide conturile de Facebook

Vocea.biz / 29.03.2018
Playboy anunță că își închide conturile de Facebook

Playboy a anunțat că își închide paginile de Facebook. Potrivit unui reprezentant, compania este îngrijorată de modul în care au fost tratate datele fanilor săi în lumina scandalului legat de Cambridge Analytica.

Playboy a anunțat că își va închide conturile de pe Facebook. Potrivit postării de pe Twitter, compania este îngrijorată de modul în care rețeaua de socializare a utilizat datele fanilor săi.

“Sunt peste 25 de milioane de fani care interacționează cu noi prin Facebook și nu dorim să fim complici la a-i expune la practicile despre care s-a vorbit în mediul public,” se arată într-un comunicat al companiei.

Cooper Hefner, CCO-ul companiei, a punctat și faptul că Playboy consideră represive politicile Facebook care interzic nuditatea.

“Ghidul de conținut și politicile companiei intră în contradicție cu valorile noastre. Noi am încercat să ne exprimăm propriile valorile pe paginile de socializare, dar aceasta, în opinia noastră, este în continuare represivă,” se arată în comunicatul emis de Hefner.

Hefner nu a precizat dacă Playboy va renunțat și la conturile Instagram, platformă deținută tot de Facebook.

Anunțul făcut de Playboy este doar cel mai recent. Mișcării #DeleteFacebook, inițiată de unul dintre cofondatorii WhatsApp, i s-a alăturat și Elon Musk. Miliardarul a anunțat că atât Tesla, cât și Space Exploration vor renunța la conturile de Facebook.

Citește și...