Ora Pământului 2018: Când trebuie să stingem lumina

Vocea.biz / 23.03.2018
Ora Pământului 2018: Când trebuie să stingem lumina

Sâmbătă, oameni din peste 7000 de orașe, din 180 de țări, sunt așteptați să participe la cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile, Ora Pământului (Earth Hour). În România, 25 de orașe au anunțat organizarea unor activități dedicate protejării mediului înconjurător.

Earth Hour este considerată cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Oameni din peste 7000 de orașe, din 180 de țări, sunt așteptați să participe la eveniment iar începând cu ora 20:30, luminile se vor stinge pentru a arăta solidaritatea cu cei care luptă pentru protejarea mediului înconjurător.

Peste 25 de orașe din România au anunțat deja că vor organiza activități dedicate Orei Pământului, iar tema aleasă pentru acest an este biodiversitatea. Asta în condițiile în care, potrivit specialiștilor, schimbările climatice amenință cu dispariția jumătate dintre speciile de animale și plante din cele mai luxuriante zone naturale ale planetei.

Cetățenii sunt rugați ca pe 24 martie, între 20:30 și 21:30 ora României să își stingă luminile pentru a-și arăta angajamentul de a proteja biodiversitatea și de a promova soluțiile necesare pentru a construi un viitor sustenabil.

Citește și...