Două maimuțe, clonate de chinezi folosind tehnica Dolly

Vocea.biz / 25.01.2018
Două maimuțe, clonate de chinezi folosind tehnica Dolly

Oamenii de știință din China au reușit să cloneze două maimuțe folosind tehnica complicată utilizată și în cazul clonării oii Dolly. Sunt primele primate care au fost clonate prin această tehnică iar oamenii de știință spun că rezultatele obținute îi vor ajuta pe medici să înțeleagă mai bine bolile degenerative.

Zhong Zhong și Hua Hua au fost prezentate publicului. Cele două maimuțe din specia macac sunt primele primate din lume care au fost clonate folosind aceeași tehnică complicată ca și în cazul oii Dolly.

Cercetătorii chinezi au folosit transferul nuclear de celule somatice pentru a le crea pe Zhong Zhong și Hua Hua iar oamenii de știință se așteaptă ca noi copii să se nască în curând având în vedere că mai multe primate au fost înseminate artificial.

“Am încercat mai multe metode dar doar una singură a fost de succes,” spune Qiang Sun, liderul proiectului și director al Institutului de Cercetare a Primatelor Non-Umane din cadrul Academiei Chineze de Științe.”Au fost multe eșecuri înainte ca să reușim cu succes să clonăm maimuțe.”

Potrivit oamenilor de știință, clonarea de primate va ajuta la dezvoltarea cercetărilor legate de boli precum Alzheimer sau Parkinson.

Potrivit CNN, reușita chinezilor aduce în discuție și probleme etice.

“Trebuie să ne aplecăm cu atenție și asupra constrângerilor etice pe care astfel de experimente trebuie să le aibă”, a spus Darren Griffin, profesor de genetică la Universitatea din Kent. Criticii “vor sublinia faptul că se poate ajunge pe o pantă alunecoasă având în vedere că această reușită ne aduce cu un pas mai aproape de clonarea oamenilor.” Omul de știință în schimb a replicat că din punct de vedere tehnic, reușita este remarcabilă.

Oamenii de știință din China vor monitoriza cu atenție dezvoltarea celor două maimuțe iar până atunci, autoritățile naționale au anunțat deja că vor oferi finanțări suplimentare pentru dezvoltarea tehnicilor de clonare și extinderea laboratorului.

Tags:
Citește și...