Turmkmenistan este cu siguranță un loc unde foarte mulți ar dori să se mute. Iată ce ar trebui să afli despre ea, mai ales despre anumite legi.
În această țară, cetățenii nu plătesc pentru consumul de gaze naturale, electricitate sau apă potabilă. De asemenea, în fiecare lună, aceștia primesc până la 120 de litri de benzină, gratuit. Iar pentru cei care vor consuma cantități mai mari nu trebuie să scoată mai mult de 20 de cenți pe litru. Și dacă mai spui că un salariu mediu în acea țară este de 300 de dolari, cu siguranță vei dori să emigrezi acolo.
Turkmenistan produce 75 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din care 50 sunt vândute companiei rusești Gazprom. Acum nu trebuie să te miri că principalul export al Turkmenistanului sunt rezervele de gaze naturale și produse petroliere, ea fiind a 4-a țară din lume după volumul rezervelor de gaze naturale.
În această țară, toate ramurile industriale care au legătură cu sistemul de exploatare, la fel precum și agricultura, sistemul energetic și infrastructura rutieră aparțin statului. La fel cum țările trecute prin era comunismului sovietic, cetățenii din Turkmenistan primesc apartamente gratuite din partea statului. Dar și cei care nu vor să aștepte ca unul să le fie oferit pot alege să cumpere unul cu un credit pe 30 de ani și o dobândă de 1%. Iar dacă mai spunem că ei nu trebuie să achite mai mult de 10% din valoarea apartamentului, cu siguranță că începem să visăm cu ochii deschiși la acele lucruri pe care ni le dorim și noi.
De asemenea, toți cetățenii fostelor țări anexate de URSS înca sunt geloși pe bunăstarea turkmenilor care o duc foarte bine în continuare. Dar această țară vine cu un foarte bun trai oferit cetățenilor din prisma lucrurilor pe care aceștia și le permit, oferite fiind de natură.
Însă schimbarea unui sistem de guvernare democratic este foarte departe de a se implementa, iar capitalismul cu siguranță ar putea distruge în timp foarte scurt echilibrul creat. Până la urmă, nici cetățenii nu își doresc altceva, pentru că este mult mai ușor să trăiești bine fără să meriți ceva din ce primești.