Fost casier, a ajuns direct în Cancelaria Lui Tăriceanu, iar acum este consilier la Secretariatul General al Guvernului

A. Dragu / 19.01.2018
Fost casier,  a ajuns direct în Cancelaria Lui Tăriceanu, iar acum este consilier la Secretariatul General al Guvernului

Nicoleta Viorica Soisun, în vârstă de 31 de ani, a avut un traseu spectaculos și a ajuns în board-ul uneia dintre cele mai mari companii din România.

Acţionarii Rompetrol Rafinare (RRC), companie care operează rafinările Petromidia Năvodari, şi care are 2,47 miliarde de lei capitalizare la bursa românească, l-au înlocuit din consiliul de administraţie pe Marius Mitruş, 38 de ani, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu încă din 2013 şi fost director adjunct la SRI, cu Nicoleta Viorica Soisun, 31 de ani, se arată la bursă.
În CV-ul noului membru din board-ul companiei se arată că Nicoleta Viorica Soisun a lucrat în perioada 2006-2007 în funcţia de casier la casa de editură şi presă Realitatea Românească pentru ca ulterior să ajungă direct referent la Canceleria Primului-ministru, care în perioada 2007-2009 a fost Călin Popescu Tăriceanu.

În prezent Nicoleta Viorica Soisun este consilier la secretaritul general al Guvernului.

Vedeți aici CV-ul Nicoletei Viorica Soisun

Citește și...