Prognoza meteo pentru următoarele zile: apar ninsorile și frigul se întețește

Vocea.biz / 11.01.2018
Prognoza meteo pentru următoarele zile: apar ninsorile și frigul se întețește

România urmează să treacă printr-un episod de ger extrem. După temperaturile anormale din următoarele zile, începând de joi se vor resimţi primele influenţe ale aerului rece.
Precipitaţiile vor cădea sub formă de ploaie, burniţă şi chiar ninsori.
În țară, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie; maximele se vor încadra între 2 şi 9 grade, iar minimele între -3 şi 5 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala mai ales ploi în regiunile sudice şi pe arii restrânse în restul teritoriului. La munte local vor fi precipitaţii mixte în prima parte a zilei, când vor fi condiţii de polei, apoi mai ales ninsori.

În București, vremea se va menţine închisă, iar valorile termice se vor situa în continuare peste cele normale în această perioadă din an. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Valorile termice vor scădea uşor în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros şi local vor fi precipitaţii slabe, mai ales în regiunile sudice, predominant sub formă de ploaie în prima parte a zilei, apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales noaptea în sud, în sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali.

În București, cerul va fi noros şi trecător vor fi precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie în prima parte a intervalului şi fulguieli în cea de a doua. Vântul va prezenta intensificări temporare mai ales noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA. Vremea se va răci în toată ţara, chiar accentuat în centru şi nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 6 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade. Cerul va fi mai mult noros ziua în regiunile extracarpatice şi va prezenta înnorări temporare în restul timpului şi al teritoriului. Se vor semnala precipitaţii pe arii restrânse, predominant sub formă de ninsoare în sud, est şi centru şi mai ales ploi în rest. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în jumătatea sudică a ţării si în zonele montane, cu viteze mai mari în masivele sud-vestice spulberând trecător zăpada.

În București, vremea va continua să se răcească faţă de intervalul anterior, astfel că maxima termică va fi de 0…1 grad, iar minima de -5…-4 grade. Cerul va fi noros ziua, dar se va degaja treptat pe parcursul nopţii, iar condiţiile pentru precipitaţii slabe vor fi reduse. Vântul va avea intensificãri

Tags:
Citește și...