Ninsoare în deșertul Sahara, pentru al treilea an consecutiv

Vocea.biz / 09.01.2018
Ninsoare în deșertul Sahara, pentru al treilea an consecutiv

Imagini spectaculoase surprinse în deșertul Sahara după o ninsoare care a creat un strat de zăpadă chiar și de 40 cm. Este pentru al treilea an consecutiv când ninge în Sahara iar orașul algerian Ain Sefra, care a atras zeci de fotografi pentru a surprinde fenomenul, vede ninsoare pentru a treia oară în ultimii 40 de ani.

Imagini spectaculoase au fost surprinse în deșertul Sahara după cea de-a treia ninsoare din ultimii trei ani. Dunele din orașul algerian Ain Sefra au fost acoperite cu un strat de zăpadă de 40 cm iar locuitorii, turiștii dar și fotografii profesioniști s-au grăbit să imortalizeze momentul.

Zăpada a fost posibilă datorită unui front de aer rece care a coborât spre Africa de Nord din cauza presiunii atmosferice crescute din Europa, titrează cei de la The Daily Mail.

Pentru prima dată după mai bine de 30 de ani, la finalul anului 2016, a nins în deșertul Sahara. Zăpada a creat probleme turiștilor care au rămas blocați în deșert după ce autobuzele care îi transportau au derapat din cauza stratului de gheață și zăpadă. Anul următor, în luna ianuarie, a nins din nou iar imaginile cu copii care făceau oameni de zăpadă și se dădeau cu sania pe dunele de nisip au făcut înconjurul lumii.

Citește și...