Primul hotel de lux din spațiu și-ar putea caza primii clienți începând cu 2022. Start-up-ul Orion Span și-a prezentat planul pentru stația Aurora, care ar trebui să ajungă pe orbită în 2021.
Start-up-ul Orion Span are un plan ambițios. În 2022 vrea să cazeze clienți la primul hotel spațial. Fondatorul companiei, Frank Bunger, își dorește ca până în 2021 să pună pe orbită stația spațială Aurora, iar un an mai târziu aceasta deja să își deschisă proverbialele uși pentru viitorii clienți.
Bunger estimează că pentru o vacanță de 12 zile, turiștii vor trebui să scoată din buzunare aproximativ 9,5 milioane de dolari. Costul, spune Bunger, este totuși mai mic decât cel plătit de cei șapte cetățeni privați care au făcut opt curse către Stația Spațială Internațională. Ei au avut de achitat între 20 și 40 de milioane de dolari pentru fiecare călătorie.
Stația Spațială Aurora va avea o dimensiune de 13,3 metri pe 4,3 metri și va fi poziționată puțin mai aproape de Pământ decât Stația Spațială Internațională. Ca și capacitate, Aurora va oferi cazare pentru patru clienți și doi angajați, cel mai probabil foști astronauți.
Bunger se așteptă ca primii clienți spațiali să fie persoane private dar își propune ca compania sa să își diversifice oferta pentru a putea oferi cazare și agențiilor guvernamentale. Iar Bunger promit ca în timp Aurora să își mărească capacitatea de cazare, asta dacă toate lucrurile vor merge conform planurilor originale.
Bunger spune că pe termen lung își dorește să ofere imobiliare în spațiu. Noi module s-ar putea alătura Stație Aurora.
“Pe termen lung, viziunea noastră este să punem în vânzare spațiul din noile module,” le-a spus Bunger celor de la Space.com. “Le numim apartamente spațiale. Deci sunt fie pentru a trăi în ele, fie pentru a le da în chirie, asta e viziunea de viitor, să reușim să facem un habitat pentru oameni în orbită.”
Compania are toate șansele de reușită având în vedere faptul că pentru realizarea Stației Auror, Bunger a angajat specialiștii care au lucrat și la Stația Spațială Internațională.