Mişu Predescu va ocupa funcţia de director de producţie la Pro TV

Vocea.biz / 21.09.2017
Mişu Predescu va ocupa funcţia de director de producţie la Pro TV

Mişu Predescu va fi directorul de producţie la Pro TV, începând din 11 octombrie, funcţie în care o va înlocui pe Adela Harnagea, cei doi urmând să lucreze împreună până la sfârşitul acestui an.

Adela Harnagea şi Mişu Predescu vor lucra împreună până la sfârşitul acestui an, astfel încât tranziţia să fie una uşoară şi firească pentru întreaga echipă de producţie, informează Pro TV.

“Îmi pare bine că mă întorc în Pro TV, liderul de piaţă în România. Îmi propun ca prin programele pe care le vom produce să întărim această poziţie şi să fim şi pe viitor televiziunea numărul 1 a românilor”, a declarat Mişu Predescu.
“Sunt foarte mulţumită de rezultatele pe care le-am atins împreună cu echipa de producţie în ultimii ani. Am dezvoltat o echipă puternică, cu nişte profesionişti extrem de creativi, care se susţin şi se completează unii pe ceilalţi. Împreună am reuşit să obţinem rezultate extraordinare, ca de exemplu: «Românii au talent» – sezonul cu cea mai mare cotă de piaţă de la lansarea show-ului, «Vocea României» – lansarea cu cea mai mare cotă de piaţă din istoria show-ului (38.6 %), dar şi dezvoltarea «Vorbeşte lumea» pe un interval orar în care nu existau emisiuni de divertisment şi care în scurt timp a câştigat poziţia de lider de audienţă în slotul de difuzare. Sunt fericită că, împreună cu echipa, am produs formate noi, printre care se numără «Fort Boyard» şi «Pe bune?!»”, a spus Adela Harnagea.

În calitate de Head of Production Pro TV, Mişu Predescu va coordona şi superviza fiecare dintre producţiile postului, unele dintre cele mai consacrate show-uri din România, dar şi formate noi, care urmează să fie prezentate telespectatorilor, printre care se află ”Ce spun românii”, ”Fort Boyard”, ”La Măruţă”, ”Pe bune?!”, ”Românii au talent”, ”Visuri la cheie”, ”Vocea României” şi ” Vorbeşte lumea”.

Cu o experienţă de peste 25 de ani în producţia de televiziune şi cinema, Mişu Predescu a lucrat atât în televiziuni din România, inclusiv la Pro TV, cât şi la Nova TV (Cehia) şi ca Head of Production Services la Central European Media Ent (CME).

(News.ro)

Citește și...