Toggle Menu
  1. Home/
  2. Timp liber/

Tenorul Andrea Bocelli a fost spitalizat după ce a căzut de pe cal şi a suferit o lovitură la cap

Tenorul italian Andrea Bocelli a fost spitalizat joi, în oraşul Pisa, după ce a căzut de pe cal şi a suferit o lovitură la cap, scrie La Vanguardia.

Pe pagina sa de Facebook, el a asigurat că se simte ”foarte bine”. ”Ştiu că sunteţi îngrijoraţi pentru mine… Îmi pare rău. Vreau să vă liniştesc şi să vă spun că sunt foarte bine”.

Bocelli a explicat că a căzut uşor şi crede că ”dacă nu apar complicaţii”, va părăsi spitalul în următoarele ore. ”Mulţumesc din inimă pentru atât de multe mesaje pe care le-am primit, vă îmbrăţişez”.

Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de joi, pe când artistul călărea la ferma sa din Lajatico, provincia Pisa. Bocelli se afla pe cal atunci când aminalul a făcut o mişcare bruscă, el pierzându-şi echilibrul. Tenorul a căzut pe spate şi s-a lovit la cap, pierzându-şi cunoştinţa, scrie presa italiană.

Tenorul în vârstă de 58 de ani a fost transportat de urgenţă la un spital din Pisa cu un elicopter, unde a fost supus mai multor investigaţii.

Andrea Bocelli, născut pe 22 septembrie 1958, este tenor italian de operă şi pop-opera. Născut cu o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după un accident suferit în timpul unui joc de fotbal. Artistul italian a lansat 14 albume de studio, care s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial. Pe 2 martie 2010, Andrea Bocelli a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Los Angeles.

Artistul a lansat de-a lungul carierei sale mai multe single-uri de succes şi duete cu artişti precum Celine Dion, Giorgia, Marta Sánchez, Sarah Brightman, Judy Weiss, Helene Segara, Helena Hellwig, Christina Aguilera, Marco Borsato, Mary J. Blige, Gianna Nannini şi Laura Pausini.

Andrea Bocelli a cântat pentru trei preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, familii regale din toată lumea şi pentru Papa Ioan Paul al II-lea.

(News.ro)

sursa foto: Andrea Bocelli / Facebook

Vocea.biz