Reprezentanții Casei regale au anunțat oficial când ducele și ducesa de Cambridge vor deveni părinți pentru a treia oară: Kate va naște în luna aprilie.
Conform ultimelor informații, sarcina lui Kate Middleton nu este una ușoară deoarece aceasta suferă de hyperemesis gravidarum, o boală care afectează una din 200 de femei însărcinate. Iar principalele simptome sunt amețeli puternice și stări de vomă.
Ducele și ducesa de Cambridge sunt părinții a doi copii, respectiv prințul George, care a împlinit în luna iulie vârsta de patru ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de doi ani.
Sexul şi numele copilului vor fi, cu siguranţă, protejate până în ziua naşterii. Cu toate acestea, dacă am putea considera casele de pariuri din Marea Britanie un punct de reper, atunci ar trebui să ne orientăm către două nume: Arthur sau Alice, sau, de ce nu, chiar amândouă, posibilitatea de a naşte gemeni nefiind exclusă.