Piatra Dracului din Ţinutul Neamţului care îşi schimbă locul în fiecare noapte

vocea.biz / 16.05.2017
Piatra Dracului din Ţinutul Neamţului care îşi schimbă locul în fiecare noapte

Despre Piatra Dracului din Ținutul Neamțului s-a scris de nenumărate ori şi este imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit de localnici „Gura Largului”, potrivit antenasatelor.ro.

Localnicii îi spun “Piatra Dracului” şi se închină de câte ori trec pe lângă ea. Se spune că piatra cu pricina și-ar schimba locul în fiecare noapte, mișcată de însuși șeful diavolilor şi pentru a mai îmblânzi poveştile ţesute în jurul ei, chiar pe culme i s-a montat o cruce.

Legenda spune că sufletul oamenilor așa se înrăise și credința lor așa de tare se știrbise, că Dracul s-a dus la Dumnezeu cu o cerere: „Nu-i vezi cât de netrebnici sunt, Doamne, ce trebuință mai ai de ei? Dă-mi-i mie!”, ar fi zis. Iar Dumnezeu s-a învoit, cu o singură condiție: să smulgă o piatră sacră de pe vârful Ceahlăului și, până la cântatul cocoșilor, să o pună la Talpa Iadului. Zis și făcut. Tartorul a smuls piatra și a plecat cu ea spre tărâmul lui. Dar pe când era deasupra apelor – deși încă nu se iviseră zorile – un cocoș nu știu ce vis avu că s-a trezit și s-a pornit pe cântat (Diavolul ar fi acuzat mai apoi un șiretlic al lui Dumnezeu, care trimisese o geană de lumină pe la ochii cocoșului, dar cine să-l dovedească!). Cert e că la cântecul rebel, dracul a dat drumul pietrei din mâini și ea s-a rostogolit chiar acolo, în locul în care valurile celor două râuri se ciocnesc.

Se mai spune că, înciudat, în fiecare noapte Dracul se întoarce pe furiș și încearcă să mute piatra din loc, convins că în ziua în care va reuși să o pună la Talpa Iadului, domnia lui Dumnezeu pe pământ va sfârși și Lumea va intra în stăpânirea lui.

Localnicii jură că piatra se mişcă dar nimeni nu a dovedit asta niciodată deşi, în funcţie de locul din care priveşti pare că monolitul şi-ar fi schimbat poziţia.

Citește și...