Formația La Familia s-a reunit. Ce surprize îi așteaptă pe fanii celebrei trupe – VIDEO

Adriana Stanca / 15.05.2017
Formația La Familia s-a reunit. Ce surprize îi așteaptă pe fanii celebrei trupe – VIDEO

Celebra trupă românească La Familia s-a reunit și revine în atenția publicului cu o serie de proiecte speciale.

În 2017 se împlinesc 20 de ani de la apariția oficială a formației La Familia, marcată de lansarea albumului „Băieți de cartierîn 1997.

Cu această ocazie, Sișu și Puya pregătesc o surpriză fanilor: un nou album. Acesta va fi lansat piesă cu piesă, câte una pe săptămână, în aceeași zi, la aceeași oră.

În plus, La Familia va publica online și un material documentar episodic, ce vorbește atât despre realizarea albumului, dar și despre istoria trupei.

Revenirea în atenția publicului a formației va fi încununată de un concert aniversar intitulat „La Familia 20 de ani”, ce va avea loc în București, în luna iunie.

Până atunci însă, fanii La Familia pot participa prin intermediul rețelelor de socializare la diverse concursuri speciale, cu premii constând în articole vestimentare originale din shop-ul propriu. Mai multe detalii sunt disponibile pe paginile de Facebook și Instagram ale trupei, precum și pe canalul de YouTube al acesteia.

Citește și...