Britanicii îl reînvie pe Rodion, părintele muzicii electronice din România. Din nou

Bogdan Buburuz / 14.05.2017
Britanicii îl reînvie pe Rodion, părintele muzicii electronice din România. Din nou

După mai bine de trei decenii de la debut şi atingerea culmilor succesului, Rodion Roşca, “părintele muzicii electronice” din România, înoată în ape tulburi. Bolnav de hepatită şi ciroză, geniul muzical retras la sat ar putea fi salvat, din nou, pentru a treia oară, de britanici. O casă de discuri din Londra i-a propus să-i lanseze un album, al patrulea.

În ultimul an, Rodion a urcat pe scenele mai multor festivaluri din ţară, de la Cluj la Bucureşti şi Arad, cele mai importante fiind Untold şi Electric Castle. Rodion a şi zăcut pe patul de spital, fiind diagnosticat cu hepatită B şi C. În acelaşi timp, filmul documentar „Imagini din vis”, care îl are în centru pe Rodion, a câştigat Marele Premiu Docuart 2016, iar caravana festivalului de film a adus „pelicula” din nou la Cluj, pe 10 mai.

Un an din viaţa lui Rodion

Spre o sută de oameni au urmărit documentarul “Imagini din vis” la Cinematograful Dacia din Cluj, printre ei numărându-se şi regizorul filmului, Sorin Luca.

“Proiectul a durat aproximativ un an de zile, destul de mult. Practic m-am mutat la Rodion acasă. A fost fascinant, pentru că pentru mine a fost un proces de învăţare. Am filmat foarte multe. Nu e un film în care să apară interviuri cu prieteni de-ai lui sau colaboratori pentru că am considerat că Rodion, aşa cum e el, e mai valoros, mai puternic decât orice mărturie a cuiva despre el. Am considerat că el, ca om, poate să ducă singur filmul şi să fie mai mult vorba despre condiţia artistului”, a povestit Sorin Luca.

Regizorul Sorin Luca (stânga) vorbeşte despre filmul documentar “Imagini din vis” / Foto: Bogdan Buburuz

 

Rodion Roşca a fost şi el prezent la proiecţia filmului şi a răspuns întrebărilor publicului. Una dintre ele: „Cum ar fi fost dacă te-ai fi născut în străinătate?”

“Dacă eram în altă ţară cu siguranţă aş fi avut bani mai mulţi şi o maşină. E foarte posibil să nu mai fi trăit astăzi. La modul serios. Soarta omului poate fi ramificată, deci n-ai de unde să ştii. Probabil că aş fi călătorit în turnee, poate pica un avion cu mine sau poate sufeream un accident”, a spus Rodion.

Rodion Roşca la Cinema Dacia din Cluj / Foto: Bogdan Buburuz

 

Artistul care acum trăieşte şi compune în satul Aşchileu Mare din judeţul Cluj a anunţat, tot la finalul proiecţiei de la Cluj, că va scoate un nou album în 2017, lansat de britanici, la fel ca şi celelalte trei din ultimii patru ani. Apoi, după cum a recunoscut chiar el, a făcut un “semi-playback” pe şapte dintre piesele sale, unele mai noi, altele celebre deja. Printre ele, “If I die” (Dacă mor – n.red), una dintre creaţiile mai recente ale lui Rodion.

Vocea.biz a vorbit cu Rodion Roşca despre cum a ajuns să colaboreze din nou cu o casă de discuri din UK şi ce va conţine noul album intitulat „Rozalia” – numele mamei lui Rodion, care a murit în 1989 şi a cărei deces a provocat pauza de mai bine de 20 de ani în cariera artistului.

Recunoaştere în UK, mai puţin în România

Casa de discuri cu care Rodion colaborează la noul album se numeşte Power Vacuum Label şi e una specializată în muzică electronică, accentul fiind pe genul techno.

“M-au contactat pe Facebook, mi-au spus că sunt unic, că am un stil ciudat şi că ar vrea să scoată câteva piese. Vor fi 9-10 piese. La început au vrut să scoată două discuri, unul acum cu piese mai vechi si altul în toamnă, cu cele mai noi, dar nu mi-a convenit. Aşa că vor fi amestecate, e diversitatea mai mare,” a spus Rodion.

Potrivit artistului, albumul va conţine piese din anii ’70-’80, necunoscute, nepublicate. Albumul va fi scos pe vinyl şi CD. Numele albumului va fi Rozalia, numele mamei lui Rodion. Aceasta a murit în 1989 şi şocul morţii sale l-a făcut pe Rodion să renunţe la a mai compune muzică şi a mai urca pe scene.

În anii trecuţi, Strut Records a lansat albumele “The Lost Tapes” şi “Misiunea Spaţială Delta”, iar BBE (Barely Breaking Even) albumul “Behind the Curtain (The Lost Album)”. Ambele case de discuri sunt din Marea Britanie.

Foto: Bogdan Buburuz

 

Faptul că albumele sale au fost lansate de britanici, care părăsesc acum Uniunea Europeană, nu-l sperie pe Rodion. De altfel, spune acesta, Brexitul nu îl poate opri pe “părintele muzicii electronice”.

Lansarea unui nou album ar putea însemna pentru Rodion o nouă şansă, poate ultima, având în vedere starea sa de sănătate, de a ajunge pe scenele unor festivaluri internaţionale, într-o perioadă în care e ignorat de organizatorii marilor evenimente de profil.

“În România sunt efectiv ignorat. La Waha (festival organizat în Covasna – n.red.) au venit englezi şi germani care mi-au spus “we came only for you” (am venit doar pentru tine – n.red.). Pentru că m-am simţit foarte rău în ianuarie n-am trimis oferte şi line-up-urile s-au făcut. Deci acum nu am încă nu am nimc, sper la Ozora (festival organizat în Ungaria – n.red.)”, a spus excentricul artist.

Foto: Bogdan Buburuz

 

De la relansarea carierei sale în 2013, Rodion a urcat pe scenele unor festivaluri sau cluburi precum Arma 17 din Moscova, Berghain Berlin, Le Guess Who? din Utrecht, Jazzhouse Copenhaga sau Kraak Festival în Olanda.

Pe scurt, despre Rodion

Rodion Roşca s-a născut în 1953 la Cluj şi a început să creeze muzică încă din adolescenţă, când, folosind magnetofoane, înregistrează sunetele chitării sale. În apartamentul său înregistrează primele zeci de melodii, înainte ca, în 1977, să formeze trupa Rodion G.A., alături de Gicu Fărcaș și Adrian Căprar. Considerată o adevărată revelaţie a muzicii din România, trupa concertează şi piesele ajung în topurile radiourilor şi revistelor de specialitate.

Deşi are succes, trupa nu lansează nicio piesa la o casă de discuri şi, în 1983 se destramă.

În 1989, odată cu moartea mamei sale, Rodion renunţă să mai compună, iar în 2004 se mută din Cluj-Napoca în satul Aşchileu Mare. Aici este redescoperit de casa de producție Roadrunner Music România şi apoi de Future Nuggets, care împreună cu cei de la Strut Records lansează primul album integral semnat Rodion G.A..

Citește și...