Dacă visaţi la o viaţă mai bună şi vă gândiţi că cea mai bună variantă este să vă mutaţi în altă ţară, trebuie să aflaţi că trebuie să luaţi în considerare şi oraşe precum Wellington, Edinburgh sau Viena. Asta dacă este să dăm crezare Deutsche Bank, care a publicat, recent, un raport în care stabileşte care sunt metropolele cu cea mai bună calitate a vieţii.
Rezultatele, publicate în „Harta preţurilor mondiale 2017 “, au fost stabilite pe baza a opt criterii: puterea de cumpărare, costul vieţii, sistemul de sănătate, veniturile medii, preţurile locuinţelor, poluarea, schimbările climatice şi traficul, scriu cei de la Business Insider. Raportul a relevat că oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii este Wellington, capitala Noii Zeelande. Localitatea este urmată în top de capitala Scoţiei, Edinburgh, şi de Viena, Austria.
Wellington (Noua Zeelandă), a ieşit pe primele poziţie la patru din cele opt criterii analizate de cei de la Deutsche Bank, iar Edinburgh (Marea Britanie), al doilea oraş din clasament, a ieşit pe prima poziţie în ceea ce priveşte traficul, pe cea de-a doua la sistem de sănătate, fiind al treilea cel mai puţin poluat oraş, mai arată sursa citată.
Cea de-a treia poziţie din clasament a fost ocupată de capitala Austriei, Viena, care este unul din cele mai sigure oraşe. Locul patru este ocupat de Melbourne, al doilea cel mai mare oraş din Australia, care stă bine în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a locuitorilor, sistemul de sănătate, preţurile apartamentelor şi climă.
Locurile cinci şi şase sunt ocupate de Zurich (Elveţia) şi Copenhaga (Danemarca), care au ocupat o poziţie excelentă în ceea ce priveşte puterea de cumpărare şi veniturile locuitorilor, respectiv siguranţa şi nivelul redus al poluării. Clasata de pe a şaptea poziţie, Ottawa (Canada), a obţinut punctaje bune la criteriile preţurile apartamentelor, puterea de cumpărare şi nivelul poluării.
Metropola de pe a opta poziţie, Boston (SUA) are a doua cea mai mare putere de cumpărare din cele 47 de oraşe analizate, iar ocupanta locului 9, capitala Olandei, Amsterdam, a punctat bine la veniturile locuitorilor şi la nivelul redus al poluării.
Al doilea oraş australian ca mărime, Sydney, s-a clasat pe locul zece, după ce a obţinut punctaje bune în ceea ce priveşte clima, lipsa poluării şi puterea de cumpărare a populaţiei.
1. Wellington, Noua Zeelanda
2. Edinburgh, Marea Britanie
3. Viena, Austria
4. Melbourne, Australia
5. Zurich, Elvetia
6. Copenhaga, Danemarca
7. Ottawa, Canada
8. Boston, SUA
9. Amsterdam, Olanda
10. Sydney, Australia