Cât au investit românii în căști audio speciale pentru gaming

Ionuț Mureșan / 07.05.2017
Cât au investit românii în căști audio speciale pentru gaming

Vânzarea de căşti audio pentru gaming a înregistrat o rată anuală de creştere de aproape 50%, generată de noua tendinţă din industria de gaming potrivit căreia jucătorii interacţionează şi socializează în timpul sesiunilor de joc în reţea, se arată într-un comunicat al ABN Systems, citat de Mediafax.

„Este o piaţă încă mică, din punct de vedere al valorii nete, de 1,1 milioane de euro la nivelul anului trecut, de exemplu, dar cu o rată de creştere de aproape 55% faţă de 2015, care a fost şi el un an de creştere cu două cifre. Este vorba de căşti dedicate jocurilor, pentru că încă mai sunt mulţi jucători care folosesc modele de căşti pentru muzică”, explică George Barbu, director comercial ABN Systems, distribuitor de accesorii telecom şi entertainment în România.

Per ansamblul pieţei de căşti audio, valoarea vânzărilor a depăşit 16 milioane de euro anul trecut, în creştere cu aproape 45% faţă de 2015, ceea ce evidenţiază evoluţia vânzărilor de sisteme desktop şi laptop pentru jocuri, aşa cum au fost acestea raportate de principalii distribuitori.

„Anul trecut au crescut vânzările pe toate segmentele de produse destinate gamingului, deci şi pe segmentul de căşti audio de gaming, care a rupt o mică felie din vânzările de căşti audio obişnuite, cu fir, care au scăzut de fapt anul trecut cu 10%. Un alt motiv al scăderii vânzărilor de căşti audio standard îl constituie creşterea cu 22% a vânzărilor de căşti cu fir pentru telefon, pe fondul creşterii vânzărilor de telefoane inteligente de anul trecut”, detaliază George Barbu.

Pentru 2017, tendinţele pieţei indică o concentrare a cererii pe segmentul de preţ cuprins între 50 şi 100 de euro, respectiv un avans al categoriei de căşti de gaming wireless, pe fondul creşterii interesului pentru jocurile pe telefoane inteligente.

ABN Systems International este un furnizor de echipamente telecom, soluţii de comunicare mobilă şi accesorii, cu venituri de 17,5 milioane de euro în 2016 (respectiv 9,6 milioane de euro în 2015 şi 8,5 milioane de euro în 2014).

Citește și...