Un bolovan uriaș ce pare să încalce toate legile fizicii stă cocoțat pe un deal dintr-un orășel din India, nemișcat de mai bine de un mileniu. Denumită „Mingea lui Krishna” sau „Vaan Irai Kal”, în traducere “Piatra Zeului Cerului“, piatra uriașă a devenit atracție turistică și atrage anual mii de oameni. Iar vizitatorii sunt uimiți de dimensiunile acesteia, dar mai ales de faptul că roca stă nemișcată pe un plan înclinat, într-o poziție nefirească.
Cei care ajung în Mahabalipuram, India, vor dori să viziteze cu siguranță “Piatra Zeului Cerului”, o rocă gigant a cărei poziție ridică multe semne de întrebare.
Piatra are aproximativ cinci metri în diametru, o înălțime de aproximativ șase metri și cântărește 250 de tone. Cu toate că poate părea uluitor, se sprijină pe o zonă extrem de mică și aluneacoasă a unui deal, la un unghi de 40 de grade.
De-a lungul timpului, localnicii au tot încercat să o miște, însă încercările nu au avut efectul scontat, ceea ce a făcut loc la fel și fel de legende.
Există multe teorii în legătură cu modul în care roca a ajuns pe deal, dar oamenii locului spun că piatra a fost lăsată în acel loc de către zei și că nu se va putea mișca niciodată.
Până când oamenii de știință vor reuși să dezlege misterul, locația va rămâne o destinație turistică extrem de populară.