Proiect SF. Cea mai înaltă clădire din lume, un zgârie-nori atârnat de un asteroid

Diana Dorner / 31.03.2017
Proiect SF. Cea mai înaltă clădire din lume, un zgârie-nori atârnat de un asteroid

Arhitecţii americani vor să construiască primul zgârie-nori suspendat de un asteroid. Clădirea atipică va fi cel mai înalt turn din lume și va atârna de un asteroid aflat la 50.000 de kilometri în aer.

Proiectul se numeşte Analemma și este ideea unei firme de arhitectură din New York, Clouds Architecture Office.

Ideea inovativă, care deocamdată este la stadiul de proiect, vine să răstoarne tot ce se știa până acum în materie de construiții, deoarece clădirea nu va fi construită de la nivelul solului, ci de sus în jos.

Iniţiatorii vor să folosească o tehnologie ciudată prin care să prindă construcția de asteroidul în mişcare cu ajutorul unor cabluri.

“Având în vedere că acest turn va fi suspendat în aer, poate fi construit oriunde în lume și transportat apoi la locația finală”, susțin cei de la Clouds Architecture Office pe pagina de internet.

Totodată, ei au sugerat că clădirea ar putea fi construită în Dubai, deoarece cei de acolo au demonstrat că sunt specialiști în realizarea de constucții tip zgârie-nori, care au fost de cinci ori mai ieftine decât cele din New York.

Potrivit designerilor, Analemma nu va fi doar un zgârie-nori, ci un adevărat oraș plutitor, turnul având diferite secțiuni, fiecare cu funcții specifice pentru ca rezidenții să se simtă confortabil, ca acasă. Clădirea va fi prevăzut cu zone office, dar și cu spații verzi și zone de recreere.

Cu toate că arhitecții de la Clouds Architecture Office susțin că “manipularea” asperiozilor nu mai este ceva de domeniul SF, totuși, rămâne de văzut ce vor spune specialiștii de la NASA despre această idee năstrușnică.

Citește și...