Expunerea la niveluri ridicate de plumb în copilărie afectează IQ-ul

Diana Dorner / 30.03.2017
Expunerea la niveluri ridicate de plumb în copilărie afectează IQ-ul

Persoanele care au fost expuse în copilărie la niveluri ridicate de plumb au la maturitate un coeficient de inteligență (IQ) mai mic decât cele care nu au fost expuse la acest metal, se arată într-un studiu publicat recent în Journal of the American Medical Association

Cercetarea care stă la baza concluziilor oamenilor de știință de la Universitatea Duke din Durham, North Carolina, a presupus testarea a 565 de persoane care au copilărit în sud-estul orașului Dunedin din Noua Zeelandă în anii ’70 și ’80, o perioadă în care localnicii au fost expuși la niveluri ridicate de plumb din cauza benzinei cu plumb și a gazelor de eșapament de la vehicule.

Studiul a demonstrat că cei peste 500 de copii care au crescut în zonă în această perioadă au un IQ mai mic și un statut social mai scăzut până la vârsta de 38 de ani în comparație cu cei care nu au intrat în contact la fel de mult cu acest metal.

Oamenii de știință au explicat că deficitele cognitive asociate cu plumbul au persistat timp de zeci de ani, iar persoanele expuse nu au reușit în timp să își recupereze pe deplin leziunile cognitive.

În cele din urmă, Noua Zeelandă a interzis benzina cu plumb în 1996, când a fost eliminată, de asemenea, și din alte părți ale lumii.

În România, benzina cu plumb a fost interzisă abia începând cu anul 2004.

Citește și...