Iluzionistul Criss Angel şi-a pierdut cunoştiinţa în timpul unei cascadorii – VIDEO

Diana Dorner / 14.03.2017
Iluzionistul Criss Angel şi-a pierdut cunoştiinţa în timpul unei cascadorii – VIDEO

Celebrul iluzionist american Criss Angel a fost spitalizat de urgență weekendul trecut, după ce și-a pierdut cunoștința în timpul unei cascadorii pe care o efectua în cadrul spectacolului ”Mindfreak Live!”, organizat la Luxor Hotel din Las Vegas, scrie TMZ.com.

Incidentul s-a produs la aproximativ zece minute după debutul spectacolului, în timp ce Criss Angel se afla suspendat în aer, cu capul în jos, legat de o frânghie, în timp ce încerca să se elibereze dintr-o cămaşă de forţă.

Potrivit martorilor care se aflau în public, după ce și-a pierdut cunoștința, iluzionistul a fost coborât urgent de membrii echipei sale de productie. El a fost transportat de urgență la Spring Valley Hospital Medical Center, iar restul spectacolului a fost anulat.

Angel a declarat, potrivit abc.com, că a fost pentru prima oară când și-a pierdut cunoștința în timpul unui spectacol și a spus că de vină pentru acest incident ar fi lipsa de somn, deshidratarea și faptul că nu a mâncat corespunzător.

El a explicat că în ultimele nopți nu dormise decât câteva ore și a mărturisit că medicii i-au cerut să rămână spitalizat pentru observație și pentru efectuarea unui RMN, însă a ales să plece din spital pentru a se întoarce la muncă.

“De fapt, am plecat din spital mai devreme pentru că am fost atât de supărat pentru că am vrut să mă întorc să fac show-ul meu și să electrizez publicul cu un spectacol pe care lumea magiei nu l-a mai văzut până acum”, a spus lui Angel, potrivit sursei citate.

Iluzionistul a revenit pe scenă, sâmbătă seara, unde a efectuat cu succes aceeași cascadorie care i-a pus probleme cu o seară înainte.

Citește și...