Festivalul „Ceau, Cinema!” aduce pe marele ecran filme premiate la cele mai importante evenimente din industrie – VIDEO

Adriana Stanca / 30.06.2017
Festivalul „Ceau, Cinema!” aduce pe marele ecran filme premiate la cele mai importante evenimente din industrie – VIDEO

Cea de-a patra ediție a Festivalului „Ceau, Cinema!” se va desfășura la Timișoara și Gottlob în perioada 20-23 iulie. În cadrul evenimentului vor fi proiectate numeroase producții, între care și documentarul „Planeta Petrila”, în regia lui Andrei Dăscălescu, și cel mai recent film al regizorului polonez Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

Festivalul „Ceau, Cinema!” se va deschide cu proiecția unuia dintre cele mai așteptate documentare românești ale anului: „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu.

Prezentat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA, „Planeta Petrila” îi urmărește pe Ion Barbu, artist şi activist care luptă să salveze de la demolare clădirile istorice ale minei din oraşul Petrila, şi minerul Cătălin Cenușă, care încearcă să îşi transfere brigada la o altă mină.

La proiecţia de gală din 20 iulie vor fi prezenţi regizorul Andrei Dăscălescu, caricaturistul Ion Barbu, minerul Cătălin Cenușă şi producătoarea filmului, Anamaria Antoci, membră a juriului Ceau, Cinema! 2017.

Debut al regizoarei Agnieszka Smoczynska, „Fiicele dansului” („Córki dancingu”/„The Lure”), unul din hiturile de anul trecut ale cinematografiei poloneze şi câştigător al Premiului Special al Juriului la Sundance 2016, va putea fi, de asemenea, văzut, în premieră în România, într-o proiecţie eveniment la „Ceau, Cinema!”.

Spectatorii „Ceau, Cinema!” vor putea viziona la Timişoara şi unul din cele mai apreciate filme portugheze noi: „John From” (2015), regizat de João Nicolau

Totodată, cel mai recent film al regizorului polonez Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, „Despre trup şi suflet”, al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre peliculele incluse pe agenda festivalului.

În 2017 se împlinesc 120 de ani de la primele spectacole de film din Timişoara. Pentru a marca această aniversare, „Ceau, Cinema!” va proiecta documentarul „Fraţii Manakia. Jurnalul unei lungi priviri înapoi” (2016), în prezenţa cineastei Eliza Zdru. Documentarul este un jurnal filmat, al călătoriei regizoarei, pe urmele fraţilor Manakia, pionierii cinematografiei din Balcani.

De asemenea, la 10 ani de la câştigarea premiului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, Ceau, Cinema! propune o proiecţie aniversară a filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu.

Festivalul a pregătit şi proiecţii matinale pentru copii. Publicul tânăr va putea urmări „Viața mea de Dovlecel” (2016, r. Claude Barras), animaţie elveţiană nominalizată la Globurile de Aur şi Oscar şi distribuită în România de Macondo, precum şi de un calup aniversar din celebra serie cehă de animaţii de scurtmetraj „Pat & Mat”.

Cea de-a patra ediţie a festivalului „Ceau, Cinema!”  va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Mai multe detalii despre festival sunt disponibile aici.

Citește și...