Proiecţie specială pre-Anonimul, concert în premieră Branford Marsalis în Piaţa ”George Enescu” în cadrul Bucharest Jazz Festival, statui vivante în al doilea weekend al ”B-FIT în the Street” şi concerte Mircea Florian şi Florin Salam la Outernational Days, care va avea loc la The Ark, sunt câteva dintre evenimentele culturale ale acestui weekend în Bucureşti.
O proiecţie specială pre-Anonimul a filmului ”Chronic” (2015), în regia lui Michel Franco, va avea loc vineri, de la ora 20.00, la Arcub.
În rolurile principale sunt Tim Roth, Sarah Sutherland, Robin Bartlett. ”Chronic” spune povestea lui David (Tim Roth), un asistent care lucrează cu pacienţi aflaţi în fază terminală. El are nevoie de fiecare pacient în parte, aşa cum aceştia au nevoie de el. De mulţi ani, David poartă pe umerii săi povara vinovaţiei şi a remuşcării, care a devenit de nesuportat, aşa încât el trebuie să-şi înfrunte trecutul pentru a se putea vindeca. Filmul a primit Premiul pentru Scenariu, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în 2015.
Bucharest Jazz Festival are loc în acest weekend în Piaţa ”George Enescu” din Bucureşti. Unul dintre cele mai aşteptate momente ale festivalului este concertul Stanley Jordan, Gábor Dörnyei, Kornél Horváth presents The Thunder Tour de vineri. Nominalizat de patru ori la premiile Grammy, muzicianul Stanley Jordan se află la prima colaborare cu bateristul Gábor Dörnyei şi Kornél Horváth, votat în 2016 cel mai bun percuţionist din lume.
Saxofonistul Branford Marsalis şi solistul Kurt Elling sunt capete de afiş ale ediţiei de anul acesta a Bucharest Jazz Festival. Ei vor concerta duminică, în premieră în România, de la ora 21.30.
Branford Marsalis, cunoscut datorită contribuţiei imense la dezvoltarea jazzului atât în SUA, cât şi în Europa, şi Kurt Elling – invitat special al ansamblului Branford Marsalis Quartet, care a fost distins în anul 2010 cu premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal de jazz, vor prezenta ”Upward Spiral”, album recent nominalizat la premiile Grammy.
Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti va avea loc, de vineri până duminică, în Centrul Istoric, pe Calea Victoriei şi în Piaţa Universităţii. Cele 13 statui vivante din spectacolul ”Still(l) Urban” al Teatrului Masca dau viaţă unor personaje inedite, fiecare cu povestea sa fascinantă, în Centrul Istoric, iar trupa Birdmen din Olanda va ocupa Calea Victoriei cu o paradă de creaturi misterioase, luminate în culori diverse.
Spectacolul ”Street Magic” al cuplului Izimagic Duo din Italia va fi prezentat în Piaţeta Odeon. Magicianul iscusit şi asistenta sa încântă prin numerele de iluzionism surprinzătoare şi prin interacţiunea cu publicul.
Teatrul Masca revine în Centrul Istoric cu spectacolul ”Vânt de primăvară prin piersici”, în timp ce ”Vertical Show”, spectacolul trupei italiene Wanted, o comedie vizuală ale cărei numere de acrobaţie se îmbină cu proiecţiile video, va fi prezentat în Piaţa Universităţii.
Personajele de jucărie Brick People şi circarii Stripes Circus vor ajunge pe Calea Victoriei. În Centrul Istoric şi strada Lipscani, oamenii-oglindă Mirror Family şi oamenii-ghivece de flori Flower Pots.
Mircea Florian şi Florin Salam se numără printre cele 22 de nume prezente pe afişul festivalului Outernational Days, care va avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, la The Ark şi în Grădina Uranus din Bucureşti. Vineri, de la ora 18.00, va avea loc un workshop de percuţie susţinut de Ikhaya Drum, iar grupul Shamanelism va fi cap de afiş.
Margaret Beissinger, Adrian Schiop, Andrei Dinescu şi Dan Bursuc discută sâmbătă despre ”paradoxul cultural” pe care îl reprezintă manelele, iar de la ora 22.00, Mircea Florian va prezenta proiectul ”FloriMan”. Multi-instrumentistul Mircea Florian este cap de afiş al celei de-a doua seri de festival, iar duminică, de la ora 16.00, el va fi protagonistul unei lecturi. Cântăreţul de manele Florin Salam va susţine ultimul concert din cadrul evenimentului.
Abonamentele pentru festival costă 120 de lei, iar preţul biletelor pentru o zi de festival variază de la 30 la 60 de lei.
La Grădina Botanică va avea loc duminică ”The Fresh in the Garden”, un eveniment la care vor cânta Akua Naru, DeliricxSilent Strike feat. Muse Quartet, Robin and the Backstabbers Acoustic, Laurel Live, Boca 45, Dimitris Bats Acoustic. Concertele vor începe la ora 14.00.
Între premierele cinematografice ale săptămânii se regăseşte filmul biografic ”Imaginea de apoi”, regia Andrzej Wajda, cu Boguslaw Linda, Aleksandra Justa, Bronislawa Zamachowska, Zofia Wichlacz. Filmul spune povestea carismaticului pictor Władysław Strzemińsk, care s-a opus realismului socialist şi a reuşit să îşi păstreze libertatea artistică, în ciuda obstacolelor de ordin politic de care s-a lovit.
”Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă” este una dintre premierele acestei săptămâni, film care intră pe ecranele din România vineri. Din distribuţie fac parte Tom Holland, Michael Keaton, Robert Downey Jr. În ”Omul – păianjen: întoarcerea acasă”, Peter Parker încearcă să se alăture Răzbunătorilor. Dar Tom Holland, care-l interpretează pe ţesătorul plaselor de păianjen, are o mulţime de obstacole de depăşit până să se alăture eroilor săi favoriţi. ”După ce trece prin lupta vieţii sale alături de Răzbunători, în timpul Războiului Civil, se trezeşte că nu mai are nimic de făcut”, explică Holland. ”Tony Stark l-a însărcinat să se ocupe de toate problemele cartierului, cum ar fi să dea jos pisicile şi câinii din copaci, să le ajute pe bătrâne să traverseze strada, sau să-i prindă pe hoţii de buzunare – nimic prea periculos. Dar apoi, Spider-Man dă peste armamentul high-tech, iar asta îl obligă să-şi dezvolte şi să-şi folosească noi abilităţi şi puteri”, potrivit cinemagia.ro.
Un alt film aşteptat de fani este ”Planeta Maimuţelor. Războiul”, care îi are în rolurile principale pe Toby Kebbell, Andy Serkis, Judy Greer, Woody Harrelson. În filmul ”Planeta Maimuţelor: Războiul”, al treilea capitol din franciză, Cesar şi armata sa de maimuţe sunt forţate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuţele suferă pierderi inimaginabile, Cesar se luptă cu instinctul său întunecat şi începe propria misiune de răzbunare. Cum această aventură îi aduce faţă în faţă, Cesar şi colonelul luptă unul împotriva celuilalt determinând soarta ambelor specii şi viitorul planetei.