Polii magnetici ai Pământului s-ar putea inversa în viitor

vocea.biz / 31.01.2017
Polii magnetici ai Pământului s-ar putea inversa în viitor

Câmpul magnetic al planetei ne protejează de radiațiile solare, însă acesta este într-o continuă schimbare, inclusiv când vine vorba de polii magnetici. În istoria planetei au existat mai multe inversări ale polilor magnetici, iar ultima dintre acestea a avut loc acum 780.000 de ani. Există și inversări temporare, iar cea mai recentă s-a petrecut acum 41.000 de ani.

Momentan, opinia oamenilor de știință este că următoarea inversare completă a ”întârziat” deja, având în vedere că, momentan, câmpul magnetic al planetei scade cu 5% în fiecare secol, iar comunitatea cercetătorilor sugerează că polii magnetici s-ar putea inversa în următorii 2000 de ani, arată sciencealert.com, potrivit Playtech.ro.

Problema este că nu se poate face o prezicere exactă cu privire la când se va întâmpla acest eveniment. Câmpul magnetic al planetei este generat de nucleul lichid al planetei, datorită mișcărilor fierului topit. La fel ca în cazul atmosferei și al oceanelor, modul în care acesta se mișcă este guvernat de legile fizicii.

Astfel, am putea să prezicem ”vremea” din interiorul nucleului, urmărind mișcările acestuia, doar că este destul de dificilă o asemenea cercetare, având în vedere adâncimea la care se află acesta, ceea ce ne permite să facem doar observații indirecte.

Avem însă o rețea globală de observatoare, dar și de sateliți ce măsoară modul în care câmpul magnetic se schimbă. Descoperirea recentă a unui curent în interiorul nucleului a reprezentat un pas important în înțelegerea dinamicii nucleului planetei. La asta se adaugă numeroase simulări și experimente pentru studiul dinamicii nucleului, ceea ce ne ajută să înțelegem mecanismele acestuia din ce în ce mai repede.

În cazul unei inversări a polilor, câmpul magnetic al planetei ar putea scădea la aproximativ 10% din puterea din prezent. De asemenea, polii magnetici s-ar putea muta la ecuator, sau ar putea exista multipli poli, atât de sud, cât și de nord. (Playtech.ro)

Citește și...