Oamenii de ştiinţă au anunțat, luni, că au descoperit fosilele unui organism marin microscopic, considerat cel mai vechi strămoş cunoscut al omului dar şi al altor specii.
Microfosilele descoperite în provincia Shaanxi din centrul Chinei au scos la iveală ceea ce ar putea fi cel mai vechi strămoș al oamenilor. Este vorba despre Saccorhytus, o nevertebrată în formă de sac, cu o dimensiune de aproximativ 1 mm. Aceasta a trăit pe planeta noastră în urmă cu 540 de milioane de ani și avea o gură rotundă imensă, pe care o folosea atât pentru a se alimenta cu hrană cât și pentru a elimina excrementele.
Potrivit unui studiu publicat în revista Nature, fosilele ”deosebit de bine conservate” au fost descoperite pe uscat, însă creatura a trăit în urmă cu o jumătate de miliard de ani într-o mare puțin adâncă.
Din punct de vedere biologic, Saccorhytus reprezintă cel mai primitiv exemplu pentru o categorie de vieţuitoare denumite ”Deuterostomia”, care sunt strămoșul comun al multor specii, inclusiv al vertebratelor. Evoluția lor a început în urmă cu o jumătate de miliard de ani și a dus la dezvoltarea unor ramuri diverse cum ar fi aricii de mare, viermii ghindă și oamenii.
Deoarece speciile arată atât de diferit între ele, a fost dificil pentru savanţi să determine felul în care arăta strămoşul lor comun. În căutarea unui răspuns, cercetătorii de la Universitatea de Cambridge din Anglia și cei de la Universitatea de Nord-Vest din China au “răscolit” trei tone de calcar doar pentru a găsi în stâncă mostre de pete mici. Iar imaginea mai detaliată a acestei creaturi a fost descoperită la microscop după multe ore de muncă.
Saccorhytus avea o dimensiune de 1,2 mm, un corp rotund cu simetrie bilaterală, urme de musculatură și o piele subțire și flexibilă. Însă trăsătura definitorie este gura incredibil de mare în raport cu restul corpului. Cercetătorii susțin că, pentru a putea înghiți bucăți mari de hrană, aceasta chiar putea să crească în dimensiuni. Totodată, extrem de interesant este faptul că Saccorhytus nu avea anus, astfel că animalul ar fi putut elimina excrementele tot prin gură.