Concertele anului 2017 în România: cele mai importante evenimente anunțate până acum

Adriana Stanca / 08.01.2017
Concertele anului 2017 în România: cele mai importante evenimente anunțate până acum

Anul 2016 a adus în fața publicului din România formații și artiști renumiți, unii dintre ei aflați pentru prima dată în țara noastră: Robbie Williams, Rihanna, Sia, Maroon 5 și legendara trupă Queen, alături de Adam Lambert. Chiar dacă 2017 este abia la început, agenda evenimentelor muzicale capătă deja contur. Vocea.biz îți prezintă cele mai importante concerte și spectacole anunțate până acum!

Duo-ul francez AaRON (Artificial Animals Riding On Neverland) va susține un concert în premieră, în Capitală, pe data de 13 ianuarie. Evenimentul se va desfășura în Club Control, începând cu ora 21:00. Prețul unui bilet este de 70 de lei.

Pe 28 ianuarie, la Arenele Romane din București are loc Metalhead Awards. Invitatele galei din acest an sunt trupele Sirenia și Delain. Prețul biletelor pornește de la 60 de lei și cresc în funcție de data achiziției și poziția față de scenă.

Tarja Turunen, fosta solistă a formației Nightwish, revine în România cu două concerte ce fac parte din turneul de promovare al celui mai recent album al său, „The Shadow Self”. Primul dintre ele va avea loc la Filarmonica Banatul din Timișoara, pe 2 februarie, la ora 20.00. Biletele costă între 150 și 390 de lei.

Cel de-al doilea spectacol al artistei finlandeze va avea loc la Sala Palatului din București, pe 3 februarie, la ora 20.00. Prețul biletelor pornește de la 95 de lei și poate ajunge la 265 de lei.

Markus Schulz va susține un concert la Arenele Romane, din București, pe data de 11 februarie 2017, începând cu ora 22:00. Celebrul DJ american va urca pe scenă în cadrul unui show ce face parte din turneul mondial de promovare a discului „Watch the World”. Biletele costă de la 35 de lei, la 100 de lei.

Spectacolul JETHRO TULL performed by Ian Anderson îl va aduce la Timișoara, pe 19 februarie, pe Ian Anderson. De pe setlist nu vor lipsi piese celebre precum „Aqualung”, „Thick as a Brick”, „Locomotive Breath”, „Too Old to Rock’n’Roll” sau „Too Young to Die”, promit organizatorii. Evenimentul va fi găzduit la Filarmonica Banatul, iar biletele au prețuri cuprinse între 170 și 310 lei.

Același show va fi prezentat apoi, pe 21 februarie, și pe scena Sălii Palatului din Capitală. Aici, cele mai ieftine biletele vor costa 75 de lei, iar cele mai scumpe, 250 de lei.

Australienii de la The Temper Trap vor susține primul lor concert în România, pe data de 21 februarie 2017, la Fratelli Studios din București, începând cu ora 19:00. Trupa se află în plin turneu de promovare a noului lor album, „Thick as Thieves”, lansat în 2016. 140 sau 210 lei costă tichetele de acces la eveniment.

Kenny Garrett, artistul recompensat cu Premiul Grammy la categoria „American post bop jazz saxophonist and flautist”, va susține un concert la Sala Radio din București pe 23 februarie. Biletele au prețuri cuprinse între 105 și 185 de lei. Pe 25 februarie, saxofonistul va concerta în fața publicului clujean, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Prețul biletelor este cuprins între 60 și 155 de lei.

Și Richard Clayderman va susține mai multe concerte în România. Primul dintre ele va avea loc la Timișoara, în Sala Olimpia, pe 6 martie. Biletele costă între 150 și 250 de lei. Următorul spectacol al artistului se va desfășura pe 7 martie, la Sala Sporturilor din Târgu Mureș. Biletele costă între 150 și 250 de lei.

Pe 8 martie, Clayderman va concerta la Sala Palatului din București, unde prețurile biletelor de acces este cuprins între 99 și 350 de lei. A doua zi, pe 9 martie, va urca pe scenă la Constanța, la Sala Sporturilor. Biletele costă între 150 și 250 de lei.

Ultimul concert se va desfășura la Sala Sporturilor din Galați, pe 10 martie. Prețurile biletelor sunt cuprinse între 150 și 250 de lei.

The World Famous Glenn Miller Orchestra va concerta la Ateneul Român, din Capitală, pe data de 11 martie 2017, începând cu ora 20:00. Biletele pentru acest eveniment au preț unic: 450 de lei.

Apocalyptica va susține un concert la Sala Palatului din București, pe data de 6 aprilie 2017, începând cu ora 20:00. Formația aniversează 20 ani de la lansarea albumului „Apocalyptica plays Metallica by 4 cellos”. Cele mai ieftine bilete costă 89 de lei, iar cele mai scumpe, 199 de lei.

Cunoscuta trupă Pink Martini va concerta în Capitală, la Sala Palatului, pe 20 aprilie. Storm Large este vocea care va însoți trupa în acest turneu european. Biletele au prețuri cuprinse între 96 și 280 de lei.

Omara Portuondo, solistă a cunoscutului grup Buena Vista Social Club și deținătoare a unui premiu Grammy, va urca pe scena Sălii Palatului din București pe 25 aprilie. Turneul cântăreței cubaneze marchează aniversărea a 85 de ani de viață și 70 de ani de activitate artistică. Biletele au fost puse în vânzare la prețuri cuprinse între 65 lei și 300 lei.

Italianca Gianna Naninni revine la București pe 27 aprilie. Concertul va avea loc la Sala Palatului. Biletele au prețuri cuprinse între 95 și 275 de lei.

Artistul spaniol Diego el Cigala, răsplătit cu două premii Grammy și nominalizat de cinci ori la premiile Latin Grammy, va concerta la Sala Palatului din București pe 9 mai. Biletele la acest eveniment costă între 150 și 250 de lei.

Cunoscuta trupă Deep Purple va susține un concert în București, la Romexpo (parcarea A), pe data de 13 mai 2017. Recent introdusă în Rock & Roll Hall of Fame, formația își promovează cu acest turneu apariția noului album „inFinite”. Biletele au prețuri cuprinse între 130 și 350 de lei.

Compozitorul și chitaristul de jazz-fusion Al Di Meola va susține un concert la Sala Palatului din București, pe 20 mai 2017, începând cu ora 20:00. Cel mai ieftin bilet costă 53 de lei, iar cel mai scump ajunge la 629 de lei.

Andrea Bocelli va susține în România două concerte. Primul spectacol va avea loc în Piața Constituției din București, pe 22 iunie. Aici, prețurile biletelor vor fi cuprinse între 250 și 950 de lei. Al doilea concert se va desfășura la Cluj Arena, pe 25 iunie. Prețul biletelor este cuprins într1 45 și 675 de lei.

Între 29 și 30 iunie, la Arenele Romane din București se va desfășura festivalul Metalhead Meeting. Printre trupele care și-au confirmat deja prezența se numără Sepultura, Behemoth și Bucovina.

Formația Evanescence va concerta la București pe 29 iunie 2017. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane, începând cu ora 20:00. În funcție de perioada în care sunt achiziționate, dar și de plasarea față de scenă, biletele au prețuri cuprinse între 140 și 850 de lei.

În perioada 13-16 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din Cluj va avea loc festivalul Electric Castle. Printre trupele care și-au confirmat deja prezența la eveniment se numără alt-J, Moderat, Nero, Noisia, A-Trak, Architects, DJ Sneak și Metrik & Dynamite MC. Prețul abonamentelor variază în funcție de categorie și perioada de achiziție (între 319 lei și 9999 lei).

Trupa Depeche Mode revine în România cu un concert ce se va desfășura pe Cluj Arena, pe 23 iulie. Evenimentul va face parte din Global Spirit Tour, turneu care promovează viitorul album „Spirit”. Prețurile biletelor sunt cuprinse între 131 și 487 de lei.


Între 3 și 6 august, pe Cluj Arena va avea loc festivalul Untold. Chiar dacă nu au fost anunțate până acum numele artiștilor care vor concerta, biletele și abonamentele pentru eveniment au fost puse în vânzare cu prețuri începând de la 200 de lei.

A cincea ediție a festivalului Rockstadt Extreme Fest va avea loc în perioada 10-14 august, la Cetatea Râșnov. Primele trupe confirmate sunt: Opeth, Leprous, Korpiklaani, Nile, Wolfheart, Alestorm, August Burns Red și Napalm Death. La fel ca și precedentele ediții, nu vor exista bilete pe zile, ci doar abonamente ce asigură accesul în toate cele patru zile ale festivalului.

În perioada 12-13 august, pe Domeniul Știrbey din Buftea se va desfășura festivalul Summerwell. Precum în cazul Untold, nu au fost anunțate deocamdată formațiile sau artiștii care vor concerta în cadrul evenimentului, dar au fost puse în vânzare bilete în valoare de 195 de lei.

Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 2 – 24 septembrie. Peste 80 de evenimente şi mai multe de 3.000 de artişti vor face parte din evenimentul care va include concerte la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din România – Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu.

Citește și...