Anunțarea eronată a premiului Oscar pentru “cel mai bun film al anului”, pentru La La Land, în locul producției “Moonlight”, nu este singura gafă care a marcat cea de-a 89-a ediție a premiilor Academiei americane de film. O altă greșeală s-a produs atunci când un videoclip comemorativ a inclus o fotografie a unei femei care este în viață, scrie indy100.com, potrivit Evonews.com.
Momentul penibil s-a produs în timpul “In Memoriam”, un montaj anual realizat în onoarea celor din industria de film care nu se mai află printre noi. Secțiunea a inclus-o și pe Janet Patterson, un designer de costume australian, nominalizată de patru ori la Oscar, care a decedat în octombrie 2016.
Chiar dacă numele şi funcţia acesteia au fost menţionate corect în montajul videoclipului comemorativ, se pare că organizatorii au greșit fotografia utilizată. Imaginea care a apărut pe ecranul imens din sală a fost cea a unui producător de film în viaţă, Jan Chapman, care este tot din Australia.
Producătoarea australiană Jan Chapman a declarat că a fost ”devastată” când a sezisat eroarea.
“Am fost devastată că fotografia mea a fost folosită în locul imaginii cu prietena mea foarte bună Janet Patterson”, a declarat ea potrivit Variety.com.
Până în momentul transmiterii prezentei știri, Academia de film americană nu a comentat eroarea, arată sursa citată.
Musicalul ”La La Land” a câștigat şase categorii la Premiile Oscar 2017. Este vorba despre “cel mai bun regizor”, ”cea mai bună actriţă în rol principal”, ”cea mai bună regie artistică”, ”cea mai bună imagine”, ”cea mai bună coloană sonoră” şi ”cel mai bun cântec original”.
Totodată, filmul ”Moonlight” a câştigat trei premii, la categoriile ”cel mai bun film”, ”cel mai bun scenariu adaptat” şi ”cel mai bun actor în rol secundar”.
This was a good #oscars joke. It came true. pic.twitter.com/dEzuKMUvgv
— SimonNRicketts (@SimonNRicketts) February 27, 2017