Fenomen meteo extrem de rar. Curcubeu de foc pe cerul din Singapore – VIDEO

Diana Dorner / 23.02.2017
Fenomen meteo extrem de rar. Curcubeu de foc pe cerul din Singapore – VIDEO

Un fenomen extrem de rar a apărut pe cer, luni după-amiaza, în Singapore. Locuitorii au fost încântați de apariția unui nor în culorile curcubeului, cu o formă aproape sferică. Strălucirea multicoloră a putut fi văzută în întreaga insulă și, potrivit martorilor, a stat pe cer aproximativ 15 minute. Specialiştii spun că fenomenul apare când razele soarelui trec prin nori încărcaţi cu particule de gheaţă.

Fenomenul, cunoscut și sub numele de “curcubeu de foc”, a apărut inițial sub forma unui cerc portocaliu ce s-a mărit și s-a colorat treptat, însă apariția a fost rapid filmată și fotografiată. Imaginile au devit virale pe rețelele de socializare.

Fazidah Mokhtar, care lucrează într-un centru de îngrijire a copiilor, a declarat pentru BBC că misterioasa lumină a apărut pe cer în jurul orei 17:00. Ea a spus că “toți copiii din școală, unii părinți și personalul au fost încântați de apariția impresionantă de pe cer”, despre care au spus că a fost un curcubeu frumos și unic.

De asemenea, un alt localnic, Bernard Ong, care a înregistrat imagini cu magnificul fenomen a spus, potrivit Mirror.co.uk, că nu a mai văzut niciodată o asemenea minunăție a naturii și că “acest lucru a fost cu totul uimitor”.

Did you catch the rare fire rainbow in Singapore skies yesterday evening? 🌈

A post shared by Stomp Singapore (@stompsingapore) on

Ce sunt norii iridescenţi

“Norii de foc” sunt rezultatul unui fenomen cunoscut şi sub numele de „nori iridescenţi”. Acesta are loc atunci când picăturile de apă de dimensiuni uniforme se grupează într-un nor. Aceşti nori „curbează” lumina în cadrul unui fenomen de difracţie, care este separată pe mai multe lungimi de undă (culori). De aceea, efectul vizual este similar cu cel al curcubeului, arată Descoperă.ro.

Tags:
Citește și...