Weightless, melodia care reduce anxietatea cu până la 65%

Diana Dorner / 20.02.2017
Weightless, melodia care reduce anxietatea cu până la 65%

Să asculți muzică poate fi una dintre cele mai relaxante activități. Trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi ne-am refugiat cel puțin o dată într-un cântec atunci când am suferit din dragoste sau când ne-am simțit prea mici pentru a face față problemelor care ne-au apărut în viață. Acum, însă, o echipă de cercetători din Marea Britanie a descoperit că anxietatea poate fi redusă cu ajutorul unui anumit cântec, care poate scădea sentimentul de neliniște cu până la 65%. Este vorba despre piesa “Weightless”, compusă de grupul Marconi Union.

Potivit Mindlab International, mai multe persoane participante la studiu au fost puse să asculte diferite melodii în timp ce au avut de rezolvat puzzle-uri care induceau un anumit nivel de stres. Totodată, aceștia au fost conectați la deverși senzori cu ajutorul cărora oamenii de știință le-au măsurat activitatea cerebrală dar și alte semne vitale precum tensiunea sau respirația.

Potrivit liderului cercetării, dr. David Lewis-Hodgson, unul dintre cântece a indus o stare de relaxare cu mult mai intensă decât oricare altă melodie. De fapt, ascultarea piesei Weightless a redus cu 65% nivelul de anxietate al participanților. Remarcabil este faptul că melodia fost realizată exact pentru acest efect. Grupul care a creat piesa “Weightless”, Marconi Union, a colaborat cu diverși terapeuți cu ajutorul cărora a aranjat cu grijă armoniile, ritmul și basul, scrie inc.com.

Top 10 melodii despre care s-a dovedit că reduc stresul și stările de anxietate:

1. Weightless – Marconi Union
2. Electra – Airstream
3. Mellomaniac (Chillout Mix) – DJ Shah
4. Strawberry Swing – Coldplay
5. We can Fly – Rue du Soleil (cafe Del Mar)
6. Watermark – Enya
7. Pure Shores – All saints
8. Please Don’t Go – Barcelona
9. Someone Like You – Adele
10. Canzonetta Sull’aria – Mozart

Cum să scapi de anxietate

Atunci când lucrurile devin dificile la serviciu sau în viața personala, în loc să lași anxietatea să se instaleze în viața ta poți apela la o serie de trucuri și tehnici care te pot ajuta să îți calmezi nervii. Iată câteva sfaturi de care trebuie să ții cont pentru a scăpa de anxietate:

  1. Practica sportul în mod regulat
  2. Gândește pozitiv
  3. Nu uita să dormi suficient
  4. Învață să spui „Nu”
  5. Asigură-te că mănânci suficiet și sănătos
  6. Ascultă melodii de relaxare
  7. Renunță la cafea, țigări și energizante
  8. Nu lăsa lucrurile neterminate
  9. Practică Yoga
  10. Nu amâna decizii sau acțiuni

Alături de depresie și tulburările psihosomatice, tulburările de natură anxioasă se numără printre cele mai frecvente tulburări psihice în România. Psihologii susțin că, pe parcursul vieții, aproximativ trei din zece persoane mature suferă, la un moment dat, de stări de anxietate.

Citește și...