Cinci dintre cele mai vechi gustări care au câștigat lupta cu timpul – VIDEO

Diana Dorner / 18.02.2017
Cinci dintre cele mai vechi gustări care au câștigat lupta cu timpul – VIDEO

Rafturile magazinelor sunt aglomerate cu fel de fel de produse noi, care ne aduc arome originale, din ce în ce mai interesante. Pe piață au apărut chipsuri cu gust de cafea sau batoane de ciocolată umplute cu bacon, însă au rămas o serie de produse “de ronțăit” care nu și-au pierdut locul în topul preferințelor oamenilor. Fie că este vorba despre popcorn, cornulețe sau chipsuri din cartofi, cu siguranță cel puțin una dintre aceste gustări este printre favoritele tale.

Iată care sunt 5 cele mai comune gustări:

1. Chipsurile Lay’s
Preferate în special de tineri, chipsurile sunt considerate de multe ori o alegere perfectă pentru o seară distractivă cu prietenii sau atunci când vizionăm un film pe canapeaua din sufragerie. În spatele chipsurilor gustoase şi crocante de la Lay’s este o întreagă poveste. Istoria lor începe în anul 1944, cȃnd americanul Herman W. Lay a lansat marca Lay’s PotatoChips. De atunci până în zilele noastre Lay’s a ajuns marca de chipsuri numărul 1 în lume, produsele sale fiind comercializate în peste 80 de țări.

2. Biscuiții Oreo
Biscuiții Oreo au luat viață în 1912, într-un laborator din fabrica Nabisco din New York, din doi biscuiți crocanți cu aromă de ciocolată și o umplutură cremoasă extrem de delicioasă. Un secol mai târziu, biscuiții Oreo pot fi găsiți în întreaga lume. Desertul tip sandwich se găsește, pe lângă varianta clasică, sub diverse arome, precum pastă de arahide, mentă, lămâie sau ceai. Produsul Oreo generează vânzări globale de 1,5 miliarde dolari în fiecare an.

3. Bezelele
Elastice, dulci și umflate cu aer, bezelele bucură papilele gustative ale oamenilor încă din perioada Egiptului Antic. În zilele noastre, mașinăriile industriale care sunt folosite la realizarea lor le-au dat forma cilindrică datorită căreia acum sunt mai ușor de recunoscut. Delicioasa prăjitură făcută din albuș de ou bătut cu zahăr este una dintre cele mai simple rețete, dar și una dintre cele mai apreciate din lume. Spre exemplu, americanii cheltuie pe bezele peste 90 de milioane de lire sterline în fiecare an.

4. Popcorn
Fie că este vorba despre popcorn cu sare, unt, caramelizat sau cu cașcaval, acasă, cu gașca de prieteni sau la cinema, toată lumea îl consumă cu plăcere. Floricelele din porumb sunt considerate gustări pur americane, însă nu mulți știu că istoria lor ne duce în urmă cu peste 5.000 de ani. Se presupune că în acele vremuri boabele de porumb erau aruncate direct pe foc, însă în zilele noaste floricele se prepară la cuptorul cu microunde.

5. Covrigei
Cu susan, sare sau cu mac, covrigeii şi-au câştigat un binemeritat loc în bucătăria din întreaga lume și sunt considerați cele mai vechi gustări din lume. Istoricii spun că predecesorii covrigilor moderni ar fi fost preparați pentru prima dată în secolul al VI-lea de către un călugăr italian, fiind folosiţi drept răsplată pentru copiii care învăţau rugăciunile. Teoria ar putea sta în picioare, mai ales că termenul “covrig” provine din cuvântul latin “pretiola”, care s-ar putea traduce prin “mică recompensă”.

covrigei
Sursa foto: 123rf.com
Citește și...