Experiment social pentru o lume dominată de roboţi: 26.000 de persoane vor primi bani fără să muncească

Silvia Spanciu / 14.02.2017
Experiment social pentru o lume dominată de roboţi: 26.000 de persoane vor primi bani fără să muncească

Fondatorul eBay susţine un experiment social menit să cerceteze impactul venitului minim garantat. Proiectul-pilot ar putea evidenţia soluţiile pe care statele ar trebui să le ia în considerare pe măsură ce automatizarea înlocuieşte activitatea umană.

Fundaţia Omidyar Network, susţinută de fondatorul eBay, este implicată într-unul dintre cele mai mari experimente sociale, realizat cu scopul de a găsi soluţii pentru combaterea sărăciei. Experimentul este derulat prin organizaţia GiveDirectly în Kenya şi doreşte să evidenţieze modul în care venitul minim garantat poate schimba atitudini sociale şi să aducă schimbare, chiar şi în locurile cele mai sărace din lume. Potrivit fundaţiei, GiveDirectly va vira banii direct către beneficiari, adică 26.000 de persoane din 200 de sate din Kenya. 6.000 de persoane vor primi fonduri timp de 12 ani de zile. Într-unul dintre sate, locuitorii au şi început deja să primească sumele de bani necondiţionate, iar fundaţia se aşteptă ca în scurt timp să facă publice şi primele rezultate.

Experimentul social a fost revizuit de economişti de la Princeton şi MIT pentru a se menţine rigoarea ştiinţifică. Proiectul-pilot va testa concomitent şi eficacitatea programelor de virare direct a banilor direct către cetăţeni.

Potrivit Omidzar Network, susţinătorii proiectului doresc să vadă dacă venitul minim garantat poate rezolva şi problemele pe care guvernele le întâlnesc în ceea ce priveşte volatilitatea pieţei muncii, insecuritatea venitului salarial, instabilitate socială şi intensa automatizare a diferitelor sectoare industriale. Discuţia despre venitul minim garantat a fost readusă în actualitate pe măsură ce tehnologia a schimbat în mod fundamental natura muncii prestate de angajaţi. În ţări precum China, India şi Brazilia, automatizarea a înlocuit job-uri tradiţionale iar în acelaşi timp, tot tehnologia, a mărit numărul locurilor de muncă part-time. Din aceste motive, securitatea locului de muncă dar şi a venitului au devenit o problemă pentru multe dintre ţările în curs de dezvoltare.

În 2013, GiveDirectly a mai realizat un astfel de proiect dar pe termen scurt. Potrivit cercetării, venitul minim garantat pe care l-au primit în mod direct tot locuitori din Kenya a dus la creşterea cheltuielilor pe gospodărie, banii mergând în principal spre alimente iar concomitent au crescut şi economiile familiilor care făceau parte din program. Bugetul alocat pentru tutn sau alcool nu a crescut în schimb s-au înregistrat efecte pozitive în ceea ce priveşte drepturile femeilor. Fondurile au mers şi către îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi educaţie.

Ameninţarea roboţilor este una reală spun cei care au studiat amploarea automatizării. Potrivit unui raport al World Economic Forum, în ţările studiate, în perioada 2015-2020, ar urma să dispară peste 7 milioane de locuri de muncă, iar cele mai multe dintre ele vor fi domeniul administraţiei şi serviciilor. Documentul mai precizează că doar două milioane de noi locuri de muncă vor fi create în aceeaşi perioadă iar cea mai mare parte dintre ele vor fi domenii care ţin de matematică, programare, arhitectură şi inginerie. Documentul estimează că 65% dintre copiii care acuma au început şcoala vor ajunge să lucreze în meserii care în momentul de faţă nici nu există.

Citește și...