Studiu: Înainte de a muri, omul își vede viața trecând prin fața ochilor

Diana Dorner / 06.02.2017
Studiu: Înainte de a muri, omul își vede viața trecând prin fața ochilor

Un grup de cercetători de la școala de medicină Hadassah, afliliată Universitatii ebraice din Ierusalim susține că, înainte de a muri, omul își vede viața trecând prin fața ochilor. Acest lucru ar fi posibil deoarece, în timp ce alte funcții cedează, ultimele afectate sunt părțile din creier care stochează amintirile.

Analizele efectuate asupra unor persoane care au fost aproape de moarte sugerează că acest fenomen al amintirilor are loc în ordine cronologică, rulând în fața ochilor lor, ca un film de viața acestora, scrie telegraph.co.uk.

În cadrul studiului publicat în revista Consciousness and Cognition au fost analizate șapte mărturii preluate în urma unor interviuri detaliate. Răspunsurile persoanelor testate au fost folosite pentru a crea un chestionar, care a fost trimis către alte 264 de persoane ce au oferit răspunsuri detaliate cu privire la experiențele lor.

Participanții la studiu au spus că au pierdut noțiunea timpului, iar amintirile au provenit din toate perioadele vieții. Totodată, un participat la studiu chiar a susținut că a putut să se transpună în pielea altor persoane din amintiri și să simtă trăirile acestora.

Oamenii de știință susțin că acest fenomen este cauzat de modificarile care se produc la nivelul mecanismului neurocognitiv, fiind un fel de “sumar” al proceselor care se produc zilnic în creierul uman.

 

Tags:
Citește și...