Având în vedere creșterea traficului aerian cu ocazia sărbătorilor de iarnă, autoritățile europene din domeniul transportului aerian atrag atenția asupra regulilor de siguranță cu privire la dispozitivele mobile. EASA avertizează că pasagerii trebuie să țină cont de recomandări și să nu lase dispozitivele cu baterie litiu-ion in cala avioanelor.
Autorităţile europene cu competențe în domeniul siguranţei traficului aerian reamintește că dispozitivele mobile cu baterie litiu-ion sunt expuse pericolului de incendii. Europenii atrag atenția companiilor aeriene să nu uite să le reamintească pasagerilor normele de siguranță pentru transportul acestor dispozitive mobile.
“Cum unii dintre noi ne pregătim să călătorim, Agenţia Europenă pentru Siguranţa Aviaţiei a publicat Buletinul Informativ pentru Siguranță pentru a aduce la cunoștința companiilor aeriene și a pasagerilor care sunt normele de siguranță pentru dispozitivele electronice mobile. Dispozitivele care funcționează pe bază de baterii cu litiu, precum laptopurile, telefoanele mobile, tabletele sau țigările electronice trebuie ținute în cabină, astfel încât echipajele să poată reacționa rapid în cazul unui incident,” a anunțat Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației.
Unele companii avertizează în mod constant pasagerii să nu își lase dispozitivele mobile în bagajele de cală din cauza riscului de incendiu.