Adevărata cauză a morții teribilului criminal în serie Charles Manson

Vocea.biz / 13.12.2017
Adevărata cauză a morții teribilului criminal în serie Charles Manson

Criminalul Charles Manson a murit în urma unui stop cardiac, se arată în certificatul medicului legist care arată și că Manson, în vârstă de 83 de ani, avea cancer la colon în fază terminală.

Charles Manson a murit pe 19 noiembrie într-un spital din California, la vârsta de 83 de ani iar potrivit site-ului TMZ, care a publicat certificatul medico-legal, principala cauză a decesului a fost un stop cardiac complicat de insuficiență respiratorie și cancerul la colon care se afla în fază terminală.

Manson, condamnat inițial la moarte pentru uciderea unei actrițe și orchestrarea, cu ajutorul discipolilor săi, a alte opt crime, nu a fost încă înhumat.

Potrivit revistei Times, care citează surse Associated Press, cel puțin două persoane au contactat autoritățile spunând că sunt moștenitorii de drept ai criminalului. Disputa dintre un nepot al lui Manson și o persoană care l-a vizitat în detenție va fi tranșată pe cale legală.

Charles Manson a pus în anii ’60 bazele unui cult iar cu ajutorul discipolilor săi a comis nouă crime în perioada iulie-august 1969. Manson a fost condamnat la moarte pentru trei omoruri dar și pentru faptul că și-a instruit discipolii să comită omorurile. Potrivit anchetatorilor, crimele au fost comise pentru a provoca un “război între rase”.

Pedeapsa cu moartea a fost transformată în închisoare pe viață după ce California a renunțat la pedeapsa capitală.

Citește și...