Bucureștenii vor avea ocazia să descopere, sâmbătă, o expoziție de tehnică, dar și să asiste la exerciții demonstrative privind acordarea primului ajutor în cadrul evenimentului Ziua Porților Deschise, organizat în subunitățile de pompieri, cu ocazia împlinirii a 173 de ani de la înfiintarea primei formațiuni militare din Capitală.
Ziua Porților Deschise este programată sâmbătă, 19 august, între orele 10.00-18.00, în toate subunitățile operative ale pompierilor din București, conform anunțului făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București-Ilfov. În aceeași zi, în intervalul orar 17.00-21.00, în parcul Carol I, la intrarea de la Fântâna Zodiac, și în parcul Alexandru Ioan Cuza, la intrarea din Bd. Liviu Rebreanu, bucureștenii pot descoperi o expoziție de tehnică, în cadrul căreia vor fi prezentate echipamentele pe care pompierii le utilizează în mod frecvent în cadrul misiunilor lor.
Totodată, paramedicii îi vor învăța pe vizitatori cum să acorde primul ajutor în cazul unor situații de urgență, prin intermediul exercițiilor demonstrative privind acordarea primului ajutor, susținute de pompieri-paramedici.
”În cadrul atelierelor de lucru, vor fi prezentate echipamentele pe care pompierii le utilizează în mod cotidian pentru stingerea incendiilor, iar paramedicii îi vor învăța pe copii cum să acorde primul ajutor în cazul celor mai frecvente situații de urgență. Aceste activităţi au atât caracter de informare a cetățenilor cu privire la misiunile şi activităţile desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, cât şi rolul de pregătire a unei conduite preventive în cazul producerii unor situaţii de urgenţă”, anunță ISU București-Ilfov.
Prima unitate militară pentru ajutorul populației și protejarea acesteia în lupta cu focul a fost creată de domnitorul Țării Românești, Dimitrie Bibescu, între anii 1842-1844. La 8 ianuarie 1844, proiectul a fost pus în dezbaterea Adunării Obștești, iar pe de 18 august 1844 s-a semnat actul de înființare a primei formațiuni de pompieri militari bucureșteni. Astfel, data de 18 august a devenit ziua în care cetățenii municipiului București și cei ai județului Ilfov sărbătoresc înființarea primei formațiuni militare bucureștene.
Sursa foto: Facebook.com/ ISU București-Ilfov