Cercetătorii au aflat cum comunică de fapt delfinii, cu ajutorul „cuvintelor și propozițiilor”

Silvia Spanciu / 24.04.2017
Cercetătorii au aflat cum comunică de fapt delfinii, cu ajutorul „cuvintelor și propozițiilor”

Delfinii comunică prin limbaj verbal, arată un recent studiu făcut pe cetaceele din Marea Neagră. Biologii au descoperit faptul că sunetele scoase de delfini se compun din cuvinte și chiar propoziții.

Potrivit CNN, cercetătorul rus Vyacheslav Ryabov a realizat un studiu cu privire la modul în care comunică delfinii. La baza studiului au stat două exemplare de delfini, indigeni Mării Negre. Yasha și Yana, cum se numesc cele două cetacee, comunică prin sunete care compun cuvinte și propoziții, spune cercetătorul.

Studiul a fost realizat la Institutul Karadag din Rusia, iar pentru a putea urmări comunicarea dintre cei doi delfini, oamenii de știință au amplasat un microfon în interiorul bazinului. Suntele produse de cele două mamifere au fost înregistrare, iar oamenii de știință au observat faptul că acestea au o anumită ritmicitate. Pe baza similitudinilor care există între limbajul uman și cel al delfinilor, biologii au dedus faptul că delfinii par să formeze propoziții de circa cinci cuvinte.

Oamenii de știință nu au reușit încă să își dea seama care este semnificația diferitelor sunete produse de cei doi delfini, dar spun că noul studiu este un pas în față pentru înțelegerea modului în care comunică aceștia.

Oamenii ar trebui să înceapă să facă primul pas pentru a dezvolta tehnologia necesară pentru a comunica cu celelalte mamifere inteligente de pe planetă“, a declarat Vyacheslav Rybanov.

Cercetătorii americani recunosc progresele făcute în domeniul comunicării delfinilor de către biologii ruși, dar spun că rezultatele trebuie replicate într-un cadru natural, pentru ca ele să fie unanim acceptate.

Citește și...