O problemă de matematică i-a indignat pe părinții copiilor de clasa a treia după ce răspunsul dat de elevi a fost catalogat drept greșit de către profesori. De vină pentru situație este curicula școlară din Statele Unite care lasă loc de interpretare chiar și la materii precum matematica.
Problema de matematică care i-a indignat pe părinți este de fapt o simplă înmulțire, pentru care orice elev de clasa a treia din SUA ar trebui să dea răspunsul corect. În cadrul unei testări, copiilor li s-a cerut să explice cum au ajuns la concluzia că 15 este rezultatul corect pentru 5 x 3. Părinții au fost siderați când au aflat că 5+5+5 nu era răspunsul corect iar elevii au fost depunctați.
Indignarea a fost atât de mare încât testele corectate de profesori au fost postate pe paginile de socializare, într-o încercare de a atrage atenția departamentelor de învățământ.
Potrivit celor de la Business Insider, care au verificat curicula pentru matematică, răspunsul acceptat de baremul de testare este de 3+3+3+3+3 adică, 5 x 3 înseamnă că avem cinci grupuri de câte trei și nu trei grupuri de câte cinci.
Părinții spun că astfel de abordări sunt incorecte, mai ales că transformă matematica, dintr-o știință exactă, într-una care lasă loc de interpretare iar elevii ar trebui recompensați dacă găsesc răspunsul corect al unei probleme prin mijloace matematice valide.
Pe de altă parte, unul dintre profesorii de matematică care a comentat textul pe pagina de socializare spune că, mai ales în această situație, explicația dată de curicula școlară este corectă, pentru că îi învață pe elevi cum să gândească operația matematică de înmulțire, și nu să memoreze un tabel, pe care mai apoi îl reproduc. Părinții au răspuns postării profesorului spunând că exercițiile care duc la memorarea operațiilor simple de înmulțire și împărțire fac ca elevii să poată găsi mai repede rezultatele pentru probleme matematice mai complexe.