Reţeta care te scoate din minţi. Halaszle, renumita ciorbă de peşte ungurească cu paprika

Vocea.biz / 02.04.2017
Reţeta care te scoate din minţi. Halaszle, renumita ciorbă de peşte ungurească cu paprika

Renumita ciorbă de peşte cu paprika, halaszle, preparată atât în Ungaria cât şi în comunităţile maghiare din România, este gătită destul de des în judeţul Satu Mare, bucătarii mândrindu-se cu propriile adaptări, care nu de puţine ori au câştigat premii la concursuri de gătit, scrie agerpres.

Unul dintre cei care prepară ciorba de mai mulţi ani este Attila Biro, consilier local în comuna Viile Satu Mare. Chiar dacă este de profesie “prelucrător prin aşchiere”, el este pasionat de gătit şi pe lângă mâncărurile tradiţionale locale cunoaşte o serie de preparate din alte părţi. Având un prieten marinar, Biro Attila a avut ocazia să guste fel de fel de specialităţi, dar totuşi, una dintre ciorbele pe care ştie să le pregătească foarte bine este halaszle, ciorba de peşte cu paprika specific ungurească. Nu ştie exact de când se prepară halaszle, doar că acum internetul e plin de reţete.

Există o serie de reţete adaptate de halaszle, în funcţie şi de preferinţe, dar şi de condimentele la îndemână.

Attila Biro spune că pentru preparare sunt buni doar peştii de 2-3 kg, care trebuie evisceraţi, tranşaţi şi săraţi cu o seară înainte. Este de preferat folosirea crapului sau a somnului. Peştele se ţine la frigider peste noapte pentru ca sarea să intre bine în carne. Pentru început trebuie fierte capetele şi cozile într-o apă cu sare, după care se scot şi se dezosează. Carnea se macină şi se trece printr-o sită deasă, obţinându-se astfel aşa zisa “îngroşeală”.

În apa în care a fiert peştele, bine strecurată, se pun câteva cepe mărunţite, ardei gras mărunţit, ‘îngroşeala’ de peşte, câţiva căţei de usturoi, se potriveşte cu sare şi piper. Tot secretul ciorbei este ‘paprika’, boiaua de ardei care se pune în cantitate mare. Ea trebuie să fie şi dulce şi iute. Când ciorba fierbe bine se adaugă şi restul de peşte crud. Bucăţile mari de peşte se adaugă cu grijă, după care ciorba se amestecă încet pentru a nu se sfărâma.

După circa o jumătate de oră de fiert şi reglare finală cu condimente, ciorba poate fi servită.

“Nu e nici ciorbă, nu e nici supă, e halaszle”, a mai subliniat Attila Biro.

Citește și...