Prima grădină zoologică din România care intră pe harta mondială

Vlad Mironescu / 28.09.2016
Prima grădină zoologică din România care intră pe harta mondială

Zoo Târgu Mureș este primul amplasament de acest tip din România care va fi înscris pe harta mondială a grădinilor zoologice începând din această lună, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Horațiu Gorea, directorul instituției.

Grădina Zoologică din Târgu Mureș, înființată în anii 60, are în jur de 500 de animale aparținând unui număr de 80 de specii, atât de faună locală, cât și cea exotică și ocupă locul întâi pe țară, cu o suprafață de peste 40 de hectare. Are anual peste 200.000 de vizitatori.

Grădina Zoologică, care aparține Primăriei Târgu Mureș, a fost modernizată în ultimii 3 ani, beneficiind de o finanțare europeană în valoare de aproximativ 4 milioane de euro.

Pe lângă investițiile în infrastructură și în achiziționarea de animale, personalul de la Zoo Târgu Mureș a beneficiat de pregătire de specialitate alături de experți internaționali din partea The Shape of Enrichement INC, organizație specializată în îngrijirea animalelor crescute în captivitate, și din partea Asociației Europene a Grădinilor Zoologice.

În plus, Grădina Zoologică din Târgu Mureș, alături de Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice din Europa a reușit implementarea unui procedeu care permite creșterea puilor de leu împreună cu familia, fiind o premieră în cei peste 50 de ani de funcționare a instituției și, în urma unor donații, a reușit să primească o serie de animale unicat în grădinile zoologice din țară.

Citește și...