Horoscop săptămânal 26 septembrie – 2 octombrie

Irina / 25.09.2016
Horoscop săptămânal 26 septembrie – 2 octombrie

Săptămâna aceasta se remarcă evenimentul astral de Lună Nouă de sâmbătă din semnul Balanței. Se arată așadar o perioadă de două săptămâni în care se cere să dăm dovadă de mult tact și diplomație. Avem capacitatea de a ne face plăcuți cu multă ușurință, fapt care ne poate fi de folos în cam orice context social. Nu ne mai rămâne deci decât să ne bucurăm de aceste energii.

Berbec

Sănătate

De marți până joi, Luna tranzitează casa sănătății fizice din horoscopul tău general, generându-ți o stare nu tocmai bună. Ideal ar fi să ai mai multă grijă ce și cum mănânci. De dorit este, de asemenea, să faci mișcare, atfel încât să te menții pe linia de plutire. Atâta timp cât dai dovadă de echilibru în tot și toate, nimic nu-ți poate schimba dispoziția și starea de bine pe care o ai.

Bani și carieră

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează în casa asociaților, clienților și colaboratorilor, semn că în următoarele două săptămâni sunt favorizate astral parteneriatele. În felul acesta, este de așteptat să conlucrezi mai bine cu ceilalți, dar și să faci ori să primești oferte de a colabora cu cineva. Oricare ar fi situația, caută să-ți pui la bătaie întregile resurse de diplomație și tact avute.

Familie și cuplu

Casa care găzduiește Luna Nouă de sâmbătă mai face referire și la viața de cuplu, indiciu cum că a venit momentul noilor începuturi pe acest plan, indiferent dacă există cineva-n viața ta acum sau te afli încă în căutarea sufletului-pereche. Nu-i exclus, de asemenea, să apară în viața ta cineva alături de care poți construi o relație sănătoasă și funcțională. Lasă-l să intre în peisaj.

Taur

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se formează în casa sănătății fizice din horoscopul tău general, semn c-ar trebui să dai dovadă de echilibru pe acest plan în următoarele două săptămâni. Nu-ți propune să aduci modificări regimului tău de viață și alimentație pe care nu le poți menține o perioadă îndelungată. Fă pași mici în direcția unui stil care să-ți cultive bunăstarea pe acest plan.

Bani şi carieră

Casa care găzduiește Luna Nouă de sâmbătă mai simbolizează și munca, indiciu cum că următoarele două săptămâni lucrătoare se anunță a fi pline și solicitante. Caută să lucrezi la o atmosferă caldă-ntre tine și colegii de muncă, iar toate vor decurge firesc în direcția țelului avut. Poți îndeplini tot ceea ce ți-ai propus dacă eviți stările tensionate și nu ești deloc impulsiv/ă.

Familie și cuplu

Zilele de sâmbătă trebuie petrecute neapărat în compania persoanei iubite. Recomandabil ar fi să vorbiți atunci despre planurile voastre de viitor, cu atât mai mult dacă relația voastră a evoluat considerabil în ultima vreme. Astrele vă sprijină pe parcursul acestui proces, fapt pentru care n-ar trebui să ratați această oportunitate. Toate par să se deruleze în favoarea voastră momentan.

Gemeni

Sănătate

Zilele de sâmbătă și duminică te pot surprinde cu garda jos pe acest plan. Dacă nu te simți tocmai bine, ar putea fi din cauza faptului că lași trăirile care te-ncearcă să te afecteze din punct de vedere fizic. Ideal ar fi să te ții departe de contextele sociale prea intense ori de oamenii toxici întrucât riști să absorbi o cantitate prea mare de energie care riscă să te dea peste cap de tot.

Bani şi carieră

De marți încolo, Marte se plimbă prin casa bunurilor și a finanțelor deținute-n asociere cu terțe persoane, motiv pentru care riscă să apară unele pagube în următoarea perioadă. Asigură-te că se ține un bilanț clar al banilor și posesiunilor avute la comun cu altcineva. Sâmbătă, dacă lucrezi, șansele sunt mari să te bucuri de mult randament și să realizezi exact ceea ce ți-ai propus.

Familie şi cuplu

Luna Nouă de sâmbătă se formează-n casa iubirii și a copiilor din horoscopul tău general, moment bun să-ncepi să te bucuri de viața de burlac/iță dacă te-ai despărțit recent de cineva, să (re)cucerești persoana de lângă tine sau pe cea care ți-a pus capac ori chiar să-ți extinzi familia. Oricare ar fi situația, cert este că urmează să ți se întâmple unele lucruri bune pe acest plan.

Rac

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează-n casa familiei din horoscopul tău general. Emoțional, te situezi undeva cam jos în preajma acestui eveniment astral, iar dacă cei dragi sunt răspunzători pentru acest lucru, soluția pentru ceea ce simți vine tot de la ei. Încearcă să cultivi o atmosferă pașnică între tine și cei dragi. Vei vedea beneficiile acestei atitudini mai repede decât crezi.

Bani şi carieră

Marți, miercuri și joi, ar fi de dorit să eviți abordarea unor subiecte sensibile în discuțiile purtate cu asociații, clienții și colaboratorii. Dacă nu ești de acord cu principiile și valorile în care cred ei, nu înseamnă că sunt incorecte. Doar atunci când veți reuși să vă folosiți productiv de diferențele dintre voi, lucrurile vor lua o altă întorsătură în ceea ce privește parteneriatele voastre.

Familie şi cuplu

Luna Nouă de sâmbătă îți indică faptul că următoarele două săptămâni vin la pachet cu evenimente importante în cadrul familiei. Întrucât acest eveniment astral anunță noi începuturi, ideal ar fi să schimbi ceva în felul în care te raportezi la ei. Vei constata destul de repede că și felul în care se poartă ei cu tine va suferi modificări mai mult decât substanțiale. Încearcă.

Leu

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează-n casa comunicării din horoscopul tău general, indiciu cum că evoluția ta depinde-n următoarele două săptămâni de feedback-ul pe care ți-l oferă apropiații. Ideal ar fi așadar să-i intrebi ce părere au de progresul pe care la-i înregistrat în ultima perioadă și să iei aminte la ceea ce-ți spun. Te poate ajuta mai mult decât te-ai aștepta.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbătă îți mai semnalează faptul că abilitățile tale de comunicare și socializare trebuie folosite din plin în următoarele două săptămâni. Ai multe de câștigat de pe urma faptului că dai dovadă de tact și diplomație în raport cu oricine-ți iese-n cale la serviciu în intervalul acela de timp. Ai cuvintele la tine și trebuie să profiți de faptul că pari să știi ceea ce ar trebui zis.

Familie şi cuplu

Luna Nouă de sâmbătă poate indica, de asemenea, un nou început în raport cu rudele apropiate. În acest fel, dacă nu v-ați avut prea bine în ultima vreme, puteți să ștergeți ultima perioadă cu buretele și să faci loc unul alt capitol din relația voastră. Atâta timp cât nu porți ranchiună și-ți stăpânești impulsivitatea, fii sigur/ă că nu vei mai ajunge să treci printr-o astfel de situație.

Fecioară

Sănătate

În afara zilei de luni, nu se obervă nicio schimbare pe acest plan. Este drept că previziunile spun că-ncepi săptămâna cu stângul din acest punct de vedere, dar vestea bună este că de marți încolo recuperezi și nivelul de energie revine la cel cu care te-ai obișnuit deja. Ideea ar fi așadar să nu disperi și să dai dovadă de ceva mai mult optimism. Lucrurile vor așeza așa cum se cuvine.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează în casa banilor și a bunurilor câștigate prin munca proprie, indiciu cum că-n următoarele două săptămâni pot apărea oportunități de a-ți suplimenta veniturile și a-ți valorifica economiile făcute pân-acum. Încearcă doar să nu te hazardezi în niciun fel și să abordezi totul într-o manieră metodică. Ai foarte multe de câștigat zilele acestea.

Familie şi cuplu

Zilele de sâmbătă și duminică sunt numai bune de petrecut alături de partener, în special dacă ați fost mai mereu departe unul de celălalt în ultima perioadă. Aveți multe să vă spuneți, deci căutați să vă deschideți sufletul și să verbalizați ceea ce simțiți. Doar în acest fel căpătați o perspectivă corectă asupra etapei în care vă aflați atât din punct de vedere individual, cât și ca și cuplu.

Balanţă

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează tocmai în zodia nașterii tale, indiciu cum că ar fi indicată o schimbare de look. Din câte se pare, acesta este lucrul de care ai nevoie pentru a te simți mai bine cu propria persoană, cel puțin în următoarea perioadă. Nu-i nevoie să aduci modificări mari aspectului tău exterior. Un simplu articol vestimentar poate face minuni în acest sens.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbătă îți conferă multă trecere pe plan profesional, motiv pentru care ai putea fi curtat în vederea unei colaborări sau poate simți că te-nțelegi exponențial mai bine cu asociații, clienții și colaboratorii. Acum este momentul să strălucești și să dovedești, atât ție însuți/ăți, cât și celorlalți, că ești un profesionist desăvârșit pe care și-l dorește oricine în echipa sa.

Familie şi cuplu

Luna Nouă de sâmbătă îți mai dă, de asemenea, o aură cu totul specială, motiv pentru care ai putea sesiza că te curtează mai multă lume decât de obicei. Dacă ești într-o relație, acest lucru l-ar putea face pe partener să se reîndrăgostească de tine. Acest lucru prespune însă să nu exagerezi, creând într-adevăr unor persoane impresia falsă că au vreo șansă în privința ta.

Scorpion

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se desăvârșește tocmai în casa subconștientului din horoscopul tău general, fapt pentru carese cere să-ți schimbi timparul de gândire în ceea ce privește experiențele mai puțin plăcute de pe planul amoros. Dacă-ncepi să le vezi mai puțin ca pe o dezamăgire și mai mult ca pe o lecție, multe lucruri s-ar schimba în ceea ce privește temerile și obsesiile tale.

Bani şi carieră

De marți până joi, sunt favorizate din punct de vedere astral ședințele de creație, precucm și discutarea în cadrul ședințelor viitoarele proiecte pe care le veți derula. Dacă prietenii îți propun să dezvoltați împreună o idee de afaceri, indeal ar fi să-i dai curs. Același lucru se aplică și-n cazul în care tu vrei să discuți cu ei despre perspectiva conceperii unui business.

Familie și cuplu

Luna Nouă de sâmbătă poate face în așa fel încât să reapară-n peisajul actual cineva din trecutul tău, fapt pentru care ți se oferă oportunitatea de a închide un capitol din viața ta sau a-l continua de unde ai lăsat. Atâta timp cât iei în considerare faptul că ciorba reîncălzită arareori are același gust, nu-ți mai rămâne decât să mai încerci înc-o dată. Ferește-te însă să ai așteptări prea mari.

Săgetător

Sănătate

Zilele de sâmbătă și duminică sunt numai bune pentru meditație și introspecție. Ideal ar fi să nu-ți propui activități de sfârșit de săptămână care presupun să fii în centrul atenției ori să pui la bătaie o prea mare doză de energie. Orice implică relaxare și un cerc restrâns de persoane ți se potrivește mănușă în cea mai mare parte a weekend-ului. Nu-i momentul să exagerezi deloc.

Bani şi carieră

Luna Nouă de sâmbătă se formează-n casa proiectelor și a planurilor de viitor, indiciu cum c-acestea ar putea înregistra progrese formidabile în următoarele două săptămâni. Important este să ții tu pasul cu ele și să ai pregătită din timp următoare etapă. Vei ajunge foarte departe dacă nu pierzi oportunitățile care se anunță că vor veni în cele ce urmează. Profită de ele la maximum.

Familie şi cuplu

Luna Nouă de sâmbătă mai indică și faptul că viața ta socială o va apuca pe o curbă ascendentă. Fie că apar fețe noi în anturajele pe care le frecventezi deja sau pătrunzi tu într-un nou cerc de persoane, cert este că lucrurile vor evolua într-o manieră bună. Întâlnești persoane care-ți împărtășesc valorile și principiile, fapt pentru care simți o gură de aer proaspăt în viața ta.

Capricorn

Sănătate

De marți până joi, Luna traversează casa filozofiei de viață din horoscopul tău general, fapt pentru care poți constata că se naște nevoie de a aduce o ajustare principiilor și valorilor după care te ghidezi. Poate că s-au întâmplat multe-n ultima vreme și nu mai coincid cu felul în care privești viața. Nu-i nimic rău în a-ți aduce la zi sistemul de referință la ceea ce te înconjoară.

Bani și carieră

Luna Nouă de sâmbătă se formează tocmai în casa carierei din horoscopul tău general, semn că dacă bați fierul cât este cald în următoarele două săptămâni, se vor întâmpla lucruri bune pe plan profesional. În caz că te-ai impus serios la serviciu, n-ar fi deplasat nici dacă te-ai aștepta la o promovare. Important este să fii conștient/ă de faptul că responsabilitățile tale vor crește mult.

Familie și cuplu

Luna Nouă de sâmbătă îți poate face intrarea într-un cerc de oameni influenți care-ți pot deschide uși importante dacă le demonstrezi că ai într-adevăr ceva de oferit. Oricare ar fi situația, cert este că ar fi de dorit să mizezi pe tact și diplomație. Ți-e mai ușor decât de obicei să atragi oamenii de partea ta, deci profită de darul că te poți face plăacut/ă cu ușurință și folosește-l cât de bine poți.

Vărsător

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează-n casa filozofiei tale de viață, indiciu cum că echilibrul în tot și toate ar trebui să fie cel mai important princicpiu după care te ghidezi cel puțin în următoarele două săptămâni. Nu exagera în nicio privința, lasă lucrurile să curgă și încearcă să te adaptezi pe parcurs. Atunci când nu forțezi schimbare se-ntâmplă cele mai bune lucruri.

Bani și carieră

Luna Nouă de sâmbătă favorizează reluarea/finalizarea/începerea de studii, delegațiile peste hotare sau la mare distanță de casă, cursuri de calificare sau ateliere ori seminare organizate de somități din domeniu. Ai multe de învățat de pe urma acestora, deci nu pierde oportunitatea de a te perfecționa. Acest lucru va contribui la dezvoltarea ta profesională din viitorul apropiat.

Familie și cuplu

Luna Nouă de sâmbătă îți propune să schimbi atitudinea în raport cu rudele apropiate ale celui drag sau vis-a-vis de apropiații stabiliți la mare distanță de localitatea de baștină sau chiar peste hotare. Dacă n-ați menținut contactul stabil, poate n-ar fi rău acum să-ncerci să te interesezi mai des cum îi tratează viața. Vei vedea că aceste ajustări de comportament vor fi binevenite.

Peşti

Sănătate

Luna Nouă de sâmbătă se perfectează-n casa transformărilor din horoscopul tău general,, fapt pentru care-n următoarele două săptămâni se anunță o multitudine de evenimente cu impact emoțional destul de puternic. Iată un prilej mai mult decât bun să demonstrezi că poți rămâne stăpân/ă pe situație, indiferent de circumstanțe. Ești capabil/ă de mai mult decât crezi.

Bani și carieră

Luna Nouă de sâmbătă te mai anunță că a venit momentul să dai dovadă de echitabilitate când vine vorba de banii și bunurile câștigate și/sau deținute la comun cu terțe persoane. Dacă fiecare dintre voi a contribuit în egală măsură la aceste câștiguri, ideal ar fi să vă și folosiți de ele cu aceleași drepturi. În caz contrar, lucrurile ar putea lua o întorsătură pe care nu ți-o doreai.

Familie și cuplu

Luna Nouă de sâmbătă poate, de asemenea, să prefigureze o perioadă de două săptămâni în care viața ta intimă o apucă pe o cale ascendentă. Așadar, monotonia și plictisul instalate în dormitor par să se mai domolească, cu atât mai mult dacă tu și partenerul căutați să dați dovadă de la fel de multă implicare pe acest plan. Aveți multe de câștigat dacă vedeți lucrurile în acest fel.

 

Citește și...