Declarație surprinzătoare a unui astronaut: Extratereștrii trăiesc pe o planetă apropiată de Terra

Silvia Spanciu / 25.09.2016
Declarație surprinzătoare a unui astronaut: Extratereștrii trăiesc pe o planetă apropiată de Terra

Un cosmonaut american, care a petrecut mai bine de 200 de zile în spațiu, este convins că viață extraterestră poate fi găsită și pe planete apropiate de Pământ. Leroy Chiao se bazează în afirmațiile sale atât pe dovezile științifice, cât și pe propria experiență din timpul misiunilor spațiale.

Leroy Chiao, inginer și fost astronaut al NASA, a făcut senzație în presa internațională după ce într-un interviu a declarat că este convins că există extratereștri și a indicat și câteva dintre planetele care ar putea găzdui viață în Univers. Chiao a declarat că ar fi cea mai mare formă de aroganță pentru un cosmonaut să nu recunoască faptul că în univers pot exista și alte forme de viață, față de cele de pe Pământ. Mai mult, Leroy Chiao spune că este convins, după cele patru misiuni spațiale pe care le-a executat, că tot timpul în univers anumite forme de viață apar, în timp ce altele dispar.

“Poate că viziunea mea asupra vieții este surprinzătoare și cu siguranță că din această cauză nu sunt plăcut de multe organizații religioase, dar poate există speranță și pentru mine. Până și Galileo a fost iertat, după 300 de ani, pentru că a îndrăznit să spună public că Pământul gravitează în jurul Soarelui și nu vice versa”, a spus Leroy publicației Space.com.

Leroy spune că aceste convingeri vin ca urmare a unei viziuni de ansamblu, o percepție împărtășită de mulți alți astronauți, care au avut ocazia să călătorească în spațiu și care au observat cât de nesemnificativ și fragil este Pământul, în comparație cu universul. Leroy a executat patru misiuni și a petrecut peste 200 de zile în spațiu.

Dar Chiao spune că există dovezi științifice care susțin ipoteza că există și alte forme de viață în Univers.

“Proxima Centauri este la doar 4,2 ani lumină de Pământ. Este un pitic roșu, o stea cu o durată de viață mai mare decât cea a Soarelui. Măsurătorile indică faptul că planeta Proxima b, un corp teluric, puțin mai mare decât Pământul, care gravitează în jurul Proximei Centauri, este la distanța corespunzătoare pentru ca la suprafața sa să se poată găsi apă, în formă lichidă”, spune Chiao.

În schimb, un an pe Proxima b durează doar 11 zile, iar radiația la nivelul solului este mai mare decât la nivelul Pământului. Cu toate acestea, Chiao spune că oamenii de știință cred și ei că pe planetă ar putea fi forme de viață. Chiao a mai spus că nu este exclus ca viață să fi existat și pe Marte, unde oamenii de știință au descoperit că odată exista apă în formă lichidă. Astronautul crede că vor fi descoperite și urme ale unor vietăți unicelulare care ar fi putut trăi pe Marte.

Deși crede că viața de pe Terra nu este singura formă de viață din univers, cosmonautul este conștient că, din cauza distanței mari, nu este posibilă în acest moment trimiterea unei navete spațială până la Proxima Centauri deoarece călătoria ar dura aproximativ 80.000 de ani. Astronautul mai crede și că viața pe Pământ va fi distrusă, fie din cauze naturale, fie ca urmare a unor fenomene provocate de oameni.

Citește și...