BAILE COJOCNA, MINISTATIUNEA DE LANGA CLUJ, atracția de week-end când vine vorba de bălăceală – FOTO

Vocea.biz / 25.09.2016
BAILE COJOCNA, MINISTATIUNEA DE LANGA CLUJ, atracția de week-end când vine vorba de bălăceală – FOTO

BAILE COJOCNA, MINISTATIUNEA DE LANGA CLUJ. La Băile Cojocna se poate ajunge relativ ușor, din Cluj-Napoca, dacă aveți la îndemână o mașină. Sunt situate la 24 de kilometri de oraș, așa că pentru o ieșire de week-end la o bălăceală bună, mai ales dacă vremea este frumoasă, e nevoie doar de o jumătate de oră pentru a ajunge la ștrandurile cu apă sărată.

BAILE COJOCNA, MINISTATIUNEA DE LANGA CLUJ.

 

Renovate în 2008 cu fonduri europene, Băile Cojocna sunt acum pline la sfârșit de săptămână de oameni dornici să scape de arșița verii.

Vizitatorii beneficiază de o plajă generoasă, două ștranduri cu apă sărată, dar și servicii de SPA și ștrand interior. În plus, complexul are și un restaurant și mai multe terase. Singurul minus îl reprezintă lipsa locurilor de cazare în interiorul băilor, iar consecința este aceea că lipsesc din peisaj turiștii din alte zone ale țării. Există, însă, pensiuni private, unde o noapte de cazare costă în jur de 100 de lei.

“Noi avem un hotel, însă trebuie reabilitat și avem nevoie de 400.000 de euro, ca să fie funcțional. Încercăm să atragem fonduri europene, poate pe sezonul viitor vom avea și noi locurile noastre de cazare. Turiștii se pot caza, însă, în pensiunile amplasate în apropiere de complex”, a spus, pentru VOCEA TRANSILVANIEI, primarul comunei Cojocna, Ioan Șerban.

BAILE COJOCNA, MINISTATIUNEA DE LANGA CLUJ. Dacă la 1 mai, când s-au deschis Băile Cojocna, prețurile biletelor erau la fel ca anul trecut, adică 10 lei pentru adulți, și 5 lei pentru parcare, de la 1 iulie, administratorii au luat decizia să mărească tarifele. Astfel un bilet de intrare costă 15 lei pentru adulți, 10 lei pentru copii, iar parcarea se plătește cu 10 lei pe zi.

“Noi depindem de vremea frumoasă ca să avem vizitatori. Cei mai mulți vin la sfârșit de săptămână. De exemplu, duminică a fost foarte multă lume”, a mai spus primarul comunei Cojocna

Apa de la Băile Cojocna, bună pentru multe afecțiuni

BAILE COJOCNA, MINISTATIUNEA DE LANGA CLUJ. Băile Cojocna sunt situate în partea estică a comunei, pe versantul stâng al pârâului Valea Sărată, la o altitudine de 340 de metri. Stațiunea beneficiază de două lacuri sărate, Toroc-Durgău și Lacul Mare-Băilor, iar apele sunt un loc propice pentru tratarea multor afecțiuni. Pentru băile calde există bazine amenajate pe locul vechilor ocne de sare.

Potențialul curativ al apelor sărate din Cojocna a fost cunoscut încă din antichitate, de pe vremea romanilor, iar actualele băi datează de la finalul secolului al XIX-lea.

Citește și...