Record în Satu Mare. O femelă de labrador a născut 14 căței

Ciprian Fabian / 21.09.2016
Record în Satu Mare. O femelă de labrador a născut 14 căței

Record în judeţul Satu Mare. O femelă de labrador ciocolatiu, cea mai rară culoare, a adus pe lume, azi noapte, 14 căţeluşi.

Femela, Alissa, în vârstă de trei ani, a fost împerecheată cu masculul Nero, de culoare neagră de la aceeaşi canisă, iar rezultatul i-a uimit atât pe proprietari cât şi pe crescătorii de labradori din Satu Mare. Nero este campion naţional la categoria Junior.

labrador1

În medie, labradorii nasc între 8 şi 10 pui, fiind cazuri când se trece peste 10 micuți, însă niciun crescător de labradori nu știe să se fi născut 14 căței la o femelă. Alissa a adus pe lume trei masculi negri, trei femele negre, trei masculi ciocolatii şi cinci femele ciocolatii.

“De obicei femelele nasc între 8 şi 10 pui. Noi nu am mai avut astfel de cazuri cu atât de mulţi puiuţi”, a declarat medicul veterinar Vlad Condurache, cel care a supravegheat sarcina.

În lumea crescătorilor de labradori din judeţul Satu Mare mai este cunoscut un singur caz asemănător, când femela a născut 13 căței.

Interesul pentru labradori, în special pentru cei de culoare ciocolatie fiind foarte mare, după anunţul făcut de proprietari au fost deja făcute trei prenotări, plus alte câteva persoane care s-au interesat de pui.

Citește și...