Adevărul despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. Ce declaraţii a făcut avocatul familiei

vocea.biz / 19.09.2016
Adevărul despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. Ce declaraţii a făcut avocatul familiei

Avocatul familiei Schumacher a vorbit despre starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 după accidentul de schi pe care l-a avut în urmă cu trei ani. Avocatul Felix Damm a prezentat recent, în fața judecătorilor, starea acestuia de sănătate și şi-a susținut declarațiile prin documente pe care le-a prezentat instanței.

„Nu poate merge”, a recunoscut avocatul lui Schumacher în faţa judecătorilor, potrivit dailystar.co.uk, adăugând că nici nu poate sta în picioare, nici măcar cu ajutorul unor terapeuți de specialitate.

Familia fostului pilot a decis să dea în judecată o revistă din Germania, după ce ar fi publicat informații false despre starea sa de sănătate.

„O astfel de speculație este iresponsabilă, pentru că având în vedere gravitatea rănilor sale, viața privată este foarte importantă pentru Michael. Din păcate, ei dau, de asemenea, false speranțe oamenilor implicaț”, ar fi declarat avocatul, potrivit Huff.ro.

Michael Schumacher continuă acasă recuperarea după accidentul suferit la schi la sfârşitul anului 2013.

Publicaţii din Elveţia au făcut recent dezvăluri despre costurile tratamentului urmat de Schumacher, care se ridică mai nou la uriaşa sumă de 10 milioane de euro pe an, adică aproximativ 28.000 de euro pe zi.

Citește și...