Merită vizitate! Cinci locuri cu apă termală din Transilvania unde te poţi relaxa în această vară

Vocea.biz / 18.09.2016
Merită vizitate! Cinci locuri cu apă termală din Transilvania unde te poţi relaxa în această vară

Pentru că suntem în plin sezon estival, Vocea Transilvaniei.ro îți propune cinci staţiuni cu apă termală unde te poți relaxa. În Transilvania sunt numeroase locuri cu bazine care au apă care tratează numeroase afecţiuni, noi îți propunem cinci locații unde te vei simți bine, cu siguranță:

Băile Felix și Băile 1 Mai

Ştrandul Felix din Băile Felix dispune de 6 bazine cu apă termală naturală: 2 bazine pentru copii unde temperature apei este 32-34 grade Celsius, 1 bazin cu valuri 1 bazin relaxare şi 2 bazine pentru toate categoriile, în acestea temperatura apei fiind între 34-36 grade Celsius. Ştrandul Apollo este singurul ştrand public din Băile Felix care este deschis tot anul, indiferent de anotimp sau sărbatori. Dispune de un bazin acoperit şi 3 bazine exterioare cu apă termală. Ştrandul Padiş este unul din cele mai accesibile ştranduri publice din staţiune Băile Felix. Dispune de 3 bazine cu apă termală naturală, iar tarifele mici practicate oferă posibilitatea tuturor de a se bucura de efectele benefice ale apei termale din Băile Felix. Turiştii care doresc să aibă parte de mai multă distracţie pot opta pentru Aqua Parcul President din apropierea Băilor Felix. Au la dispoziție 13 piscine interioare, 5 piscine exterioare, zonă de agreement pentru copii, tobogan interior şi exterior. 
Localitatea Băile 1 Mai este situată la 8 km de Oradea, la 140 de metri altitudine în valea pârâului Peţa, la poalele Dealurilor Pădurii Craiului. Apele termaledin staţiune pot trata afecţiuni ale aparatului locomotor (reumatismale degenerative, inflamatorii, abarticulare, posttraumatice), afecţiuni ginecologice. Boli asociate: afecţiuni funcţionale ale sistemului nervos central şi periferic; boli ale aparatului cardiovascular; gastrite cronice; hepato-colecistite cronice; litiaze renale.

Nord Vest Termal Park

Ștrandul Nord Vest Termal Park din Satu Mare este cel mai pare parc termal din Nord-Vestul țării. Alei, copaci, vegetaţie, locuri răcoroase, terase, bazine pentru toate vârstele şi pentru toţi iubitorii de apă! Nisip, şezlonguri, muzică ambientală! Da! Aceasta este reţeta pentru o zi perfectă, iar toate aceste „ingrediente” le oferă cu drag şi ospitalitate ştrandul termal sătmărean – Nord Vest Termal Park. Ştrandul atrage ca un magnet oameni din întreg judeţul şi chiar din judeţele limitrofe. De ce? Răspunsul este simplu: apa termală face enorm de mult bine organismului.  Punctul de atracţie al Ştrandului Nord Vest Termal Park îl reprezintă bazinele, iar ştrandul sătmărean dispune de şase bazine şi un râu curgător de 274 de metri îi atrage nu doar pe copii, ci şi pe adulţi. Pentru cei mici funcţionează două bazine speciale, unul fiind pentru cei micuţi, cu o adâncime de 30 cm, iar celălalt pentru prichindeii măricei, adâncimea acestuia fiind de 60 cm. În bazinele pentru copii zi de zi, indiferent de oră, e gălăgie mare. Sunt chicote de bucurie, râsete şi o veselie generală. Copiii adoră apa şi sunt „experţi” în a folosi toboganele din bazine de pe care „aterizează” bucuroşi în apă. Când obosesc de atâta bălăceală ies pe uscat, fie pe păturică printre copaci, fie se leagănă sau continuă să se dea pe tobogan, de această dată pe uscat, în spaţiul de joacă amenajat pentru ei.

În timp ce copiii se bălăcesc în bazinele lor, adulţii pot să se relaxeze în bazinele pentru înot. Ştrandul Nord Vest Termal Park are două bazine pentru înot, unul cu adâncimea de 1,6 metri şi unul cu adâncimea de 1,8 metri, piscină semi-olimpică. Relaxarea e asigurată şi în bazinul de agrement, a cărui adâncime e de 1,4 metri.

Băile Figa

Situată la 80 de kilometri de Cluj-Napoca, în județul Bistrița-Năsăud, stațiunea Băile Figa a devenit tentantă chiar și pentru clujeni, care făceau vara trecută cozi imense la intrarea în modernul ștrand.  Accesul la Băile Figa poate fi făcut de pe Drumul European 17 și se află la o distanță de doar un kilometru de orașul Beclean și 35 de Bistrița. Cu o piscină interioară, cu două bazine exterioare cu apă sărată și alte două cu apă dulce, cu tobogane, un râu leneș și numeroase locuri de plajă, stațiunea balneară își așteaptă vizitatorii.

Aquastar Satu Mare 

Cu bazine de relaxare şi distracţie, dar şi cu apă termală pentru tratament aquapark-ul dinSatu Mare poate fi o destinaţie perfectă atât pentru familiile cu copii, cât şi pentru tineri sau bătrâni. Biletul de intrare costă 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copiii cu vârsta mai mare de 3 ani.

Complexul dispune de o zonă acoperită cu mai multe bazine de hidromasaj, frumos lucrate, întreținute, numeroase țâșnitoare, perdea de apă și jacuzzi. În incinta acoperită sunt amenajate mai multe tipuri de saune. Doritorii pot apela la ședințe separate de hidromasaj, kinetoterapie și masaj. AquaStar are cinci piscine exterioare: o piscină de relaxare şi distracţie, piscină semiolimpică, piscină pentru copii, iar pentru aventurieri o piscină cu tobogane, iar apa termală din belșug a permis și construirea unui bazin perfect pentru tratament. Aici există și un bar/restaurant unde clienții pot servi meniul zilei.

Ocna Şugatag

Staţiunea balneoclimaterică Ocna Şugatag se află în judeţul Maramureş, la 20 km de oraşul Sighetu Marmaţiei, la 490 m altitudine la poalele munţilor Ţibleş-Gutâi. În staţiunea Ocna Şugatag se tratează afecţiunile reumatismale degenerative şi abarticulare, afecţiuni neurologice periferice, respectiv pareze, sechele după polineuropatii sau afecţiuni ginecologice. Baza de tratamant din Ocna Şugatag permite efectuarea unor băi calde în cadă, electroterapie, hidroterapie, termoterapie, aerohelioterapie şi masaj medical. Apa sărată se se extrage dintr-o mină inundată de la 200 de metri adâncime, prin pompare şi este adusă pe conductă la staţiune. Apa sărată din staţiunea Ocna Şugatag poate face minuni, mai ales dacă curele de tratament se fac cu apă încălzită la 37 de grade.

Ocna Şugatag

 

Citește și...