Mașinile sunt responsabile pentru o bună parte din poluarea și smogul care sufocă orașele moderne. În schimb sunt așezări urbane unde a conduce o mașină este strict interzis prin lege. Este vorba despre orașe unice prin stilul de viață dar și zestrea istorică, care atrag anual milioane de turiști.
Pe întreg mapamondul există orașe în care unele zone au circulația autovehiculelor restricționată, în schimb sunt și așezări urbane unde plimbarea cu mașina este complet interzisă. Unele au făcut-o pentru a păstra integritatea istorică a așezării în timp ce în altele a circula cu mașina este un lucru absolut imposibil.
Unul dintre orașele cele mai cunoscute pentru lipsa mașinilor este Veneția. Capitala provinciei cu același nume din nordul Italiei a fost declarată patrimoniu UNESCO încă din anii ’70. Veneția cuprinde 118 insule iar circulația pe insule se face prin sistemul de canale, 175 la număr, și care au o lungime de 38 de kilometri. Străzile înguste sunt parcurse pe jos, iar traversarea canalelor se face fie cu barca, fie pe unul dintre cele peste 300 de poduri ale orașului. Veneția este legată de continent printr-un pod de cale ferată construit în 1846 dar, odată ajunși pe peron, orașul trebuie vizitat pe jos sau cu gondola. Distribuția mărfurilor se face tot cu ajutorul ambarcațiunilor de mici dimensiuni, cu motoare, în timp ce turiștii sunt familiarizați cu călătoriile cu vaporetto.
Pe locul doi ca notorietate stă “Veneția Nordului”. Orașul Giethoorn din Olanda este un alt exemplu de așezare urbană care a preferat canalele în locul străzilor pietruite. Motivul este legat de industria din zonă. Canalele s-au format după ce în regiunea mlăștinoasă a fost descoperită turba, o varietate de cărbune inferior folosit mai ales în perioada de industrializare. Circulația în zonă se realizează tot cu ajutorul bărcilor, fie că este vorba de cele tradiționale, pentru care optează în special turiștii, fie de bărcile cu motoare, folosite de localnici. În zona veche a orașului au fost introduse recent și pistele de biciclete. Chiar dacă poartă denumirea de Veneția Nordului, orașul Giethoorn este un loc idilic pentru iubitorii de natură, fiind o zonă liniștită, spre deosebire de cosmopolitul port italian. Turiștii chinezi sunt cei care în mod particular s-au îndrăgostit de canalele orașului olandez, iar sute de mii ajung în fiecare an să se plimbe cu barca prin Giethoorn.
La fel de pitoresc ca și Giethoorn este orașul grecesc Hydra. Cu străzile sale pietruite, înguste și în pantă, circulația cu mașina este practic imposibilă. Hydra face parte din insulele Saronice, situate în Marea Egee. Orașul depinde în mare parte de activitatea turistică din zonă iar în port pot fi găsite nenumărate restaurante și magazine pentru cei care vizitează insulele grecești. Pentru a putea în continuare profita de pe urma turismului, autoritățile au impus o lege a conservării, în așa fel încât să nu fie distrus specificul tradițional al orașului.
Dacă până acum a fost vorba despre orașe care din cauza dezvoltării istorice nu permit circulația cu mașini, Vauban, în Germania, este o așezare gândită anume pentru a fi sustenabilă și din punct de vedere ecologic. Orașul este unul modern și a fost realizat în așa fel încât în zona centrală și rezidențială să nu se circule cu mașina. Cei care totuși nu pot renunța la automobile, trebuie să le parcheze la marginea zonelor rezidențiale. Locuitorii care nu au nicio mașina sunt recompensați financiar de către autoritățile locale. Până acum, circa 40% din cei 5000 de rezidenți ai orașului au renunțat definitiv la mașini, iar circulația prin oraș se face fie cu bicicletele, fie pe jos.
Nu doar Europa are orașe în care mașinile sunt interzise. Pe insula Mackinac din statul Michigan, Statele Unite ale Americii, trăiesc aproximativ 500 de persoane iar cei mai mulți lucrează în domeniul turismului. Automobilele au fost interzise încă din 1898 iar circulația se desfășoară și acum cu șarete sau trăsuri. Localnicii au interzis mașinile pentru că acestea speriau caii și tulburau liniștea orașului. Singurele autovehicule premise sunt cele de intervenție în caz de urgență.
Fire Island este un alt exemplu de oraș din Statele Unite care a interzis circulația cu mașini. Orașul ocupă întreaga insulă, care este mult prea mică pentru a permite construirea unor bulevarde. Din cauza spațiului prea mic, locuitorii, dar și turiștii, se mulțumesc să circule cu bicicleta iar dacă trebuie să transporte bagaje mai mari, o fac cu ajutorul rulotelor pe care le atașează bicicletelor și pe care le pot lăsa în parcările special amenajate.
Paqueta este o insulă aflată în largul coastelor Braziliei și este locul de baștină al tribului Tamoio. Indigenii au dispărut ca urmare a colonialismului. Autoritățile portugheze au folosit insula pentru producția de lemn, piatră și fructe iar aristocrații vremurilor și-au construit aici vilele, în mare parte datorită priveliștii minunate. Tot priveliștea și natura este ceea ce îi atrage astăzi pe turiștii care vin să viziteze insula și care apreciază farmecul de demult al locului, plimbându-se pe străzile pietruite și înguste.