“Sfânta Moarte”, credința care câștigă tot mai mulți adepți – VIDEO

sfanta-moarte-santa-muerte
Sursa foto: captura video Youtube AJ+

Cu toate că “La Santa Muerte”, care înseamnă „Sfânta Moarte” este considerată o blasfemie de către Biserica Catolică, se pare că, în lume, aproximativ 2 milioane de credincioși fac parte din mișcarea care venerează moartea. Obiceiul de a idolatriza Sfânta Moarte este o practică des întâlnită în Mexic și la granița cu Statele Unite. Aici sunt comercializate chiar și diverse obiecte de cult dar și suveniruri, statuete și lumânări care o înfățișează pe “Santa Muerte”.

Advertisment

Potrivit credinței care este răspândită cu preponderență în rândul populației sărace, din pătura de jos a societății, moartea este omagiată prin statui despre care se crede că au puteri magice. Adepți cred că este foarte puternică, și, în afară de faptele bune pe care le pot săvârși alți sfinți, prin intermediul ei se pot face vrăjitorii și farmece. De asemenea, cei care o divinizează consideră că, având în vedere că moartea vine după fiecare dintre noi, este bine să fim de partea ei atunci când apare.

Cum este înfățișată Sfânta Moarte

Sfânta Moarte este înfățișată ca un schelet uman în veșminte, în general negre, cu o coasă într-o mână și cu o balanță în cealaltă. Se spune că atunci când este îmbrăcată în negru este folosită pentru blesteme, iar atunci când credincioșii o îmbracă în alb o folosesc la ritualuri de curățare. Pe de altă parte, atunci când se dorește ca figura să capete un aspect inspirat de Fecioara Maria, scheletul este îmbrăcat în veșminte de culoarea roşie, iar pe craniu este pusă o aureolă.

Altarele dedicate Sfintei Morți sunt împodobite cu trandafiri roșii, țigări, tequila și lumânări, iar din ofrandele aduse sfintei nu lipsesc drogurile, țigările sau băuturile alcoolice.

Advertisment

De multe ori, statueta care înfățișează moartea stă lângă cele acceptate de biserică, cum ar fi cea care îl reprezintă pe Iisus sau pe Sfântul Petru. Cu toate că Biserica Catolica a reacționat și a arătat că Sfânta Moarte nu este cunoscută drept sfântă și că venerarea ei este “o absurditate”, credința continuă să se răspândească în rândul mexicanilor.

În imaginile de mai jos puteți urmări un scurt documentar care dezvăluie cum este celebrată moarte de un grup de adepți din Queens, New York, și cum pregătesc “fiesta” anuală pentru celebrarea ei:

VEZI COMENTARII